star Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - Investește în oameni!
Pagini: [1]   In jos
Autor Subiect: Discriminarea inversa in educatie  (Citit de 14245 ori)
VictorIulian
Vizitator


Adresa de email
« : August 01, 2011, 07:40:20 »

Conform legii, orice forma de discriminare este interzisa, fie ea si inversa.

Egalitatea trebuie sa se mainfeste in ambele sensuri.

Nu sunt de acord cu locurile speciale la clase. Cei care le ocupa sunt mult mai slab pregatiti decat ceilalti membrii ai clasei respective, iar atunci, inevitabil respectiva persoana va fi discriminata.

Nu trebuie sa cadem in capcana urmatoare:

daca ei nu sunt suficient de bine pregatiti sau nu se pot ridica la nivelul nostru intelectual, din solidaritate si pentru a fi toti egali, sa ne coboram noi la nivelul lor.

Este cea mai mare greseala care ar putea sistemul educational sa o faca.

Egalitatea presupune respectarea acelorasi standarde. Nu putem sa avem un sistem de notare pentru o anumita categorie a populatiei si alt sistem pentru alte categorii.

Cine vrea egalitate, trebuie sa se supuna acelorasi reguli, nu sa ceara favoruri sau tratamente speciale pentru ca este incapabil, sau nepregatit.
Memorat
Nadal_88
Vizitator


Adresa de email
« Răspunde #1 : August 16, 2011, 07:00:12 »

Sistemul de notare ar trebui sa fie acelasi pentru toti elevii. Un copil mai putin pregatit sau care intampina dificultati in invatare poate opta pentru un program after-school. Ajutorul colegilor care au o capacitate mai mare de intelegere ar fi o a doua solutie. Din pacate, din ce in ce mai multi elevi inteleg prin ajutor copiatul temelor :-??. Cati dintre voi si-ar ajuta colegii ce intampina probleme?
Memorat
VictorIulian
Vizitator


Adresa de email
« Răspunde #2 : August 16, 2011, 08:49:59 »

Eu i-am ajutat intotdeauna. Sunt multe avantaje care decurg din aceasta treaba, dar trebuie sa fie un efort din partea ambelor parti.

Din pacate suntem departe de adevar, dar zic eu ca suntem pe calea cea buna
Memorat
delilah
Vizitator


Adresa de email
« Răspunde #3 : Septembrie 12, 2011, 11:28:26 »

Eu sunt din provincie, nu exista scoli care ofera afterschool. Dar profesori care sa stea-n pauze, care sa ne tina peste program si care chiar sa ne cheme la pregatiri neplatite in weekenduri existau. Probabil ca exista inca, in ciuda faptului ca beneficiile lor nu sunt corespunzatoare. Am crezut dintotdeauna ca un bun pedagog trebuie sa dispuna de rabdare, si sa-si doreasca sa-i invete pe altii. Asa ca, din acest punct de vedere, cred ca vor fi intotdeauna voluntari care sa-si ofere ajutorul; din pacate, sunt tot mai putini cei care se lasa ajutati. Iar asta nu mai e discriminare, e autocompatimire stupida si nesimtita.
Memorat
Crisstina
Vizitator


Adresa de email
« Răspunde #4 : Noiembrie 01, 2011, 08:50:33 »

Multi profesori isi aleg meseria asta pentru ca detin rabdare, dragoste de copii si de meserie in general. Dar in timpul actual nu se mai pune accentul pe rezultatele acestora si pe premiile pe care le obtin copiii sub indrumarea lor. Azi este "important" numai ce profesor a mai fost injurat de un elev si culmea, se ajunge la concluzia ca profesorul e de vina ci nu elevul nesimtit. Toate aceste chichite sunt puternic implantate in comportamentul tinerilor din ziua de azi care nu stiu decat sa bea, sa fumeze, sa umble la 16 ani prin cluburi si sa se imbete si apoi sa ii culeaga altii de pe jos...invatatul e pe planul...cred ca nu e pe nici un plan....dar se pare ca pentru asta s-au gasit si vinovatii...Profesorii...Trist!
Memorat
Maya
Vizitator


Adresa de email
« Răspunde #5 : Februarie 21, 2012, 12:55:39 »

Consider ca nu ar trebui sa "aruncam cu pietre" nici in elevi, dar nici in dascali. Un elev constiincios si dornic de invatatura v-a asimila cunostintele, iar un profesor/invatator adevarat ii va educa pe toti elevii sai la fel, indiferent de religie, culoare, etc. Sunt deacord cu victoriulian, atata timp cat se vrea egalitate, nu putem face mici exceptii de notare a celor care nu sunt atat de bn pregatiti
Memorat
Geo23
Vizitator


Adresa de email
« Răspunde #6 : Aprilie 30, 2012, 01:34:51 »

Consider ca in loc sa ne gandim a cui e vina, trebuie sa gasim solutii sa rezolvam aceste probleme. Multe din problemele elevilor pornesc si de acasa, iar unii profesori nu sunt platiti indeajuns pentru efortul depus..cred ca aici ar trebui sa se lucreze..
Memorat
Cristina.C
Vizitator


Adresa de email
« Răspunde #7 : Mai 10, 2012, 07:59:47 »

Cred ca in continuare sunt oameni care fac asta din placere, dar din ce in ce mai putini. Acum exista metode alternative (traininguri, scoli particulare, etc) care se platesc mai bine. Am avut de curand de facut un studiu in cazul elevilor de liceu, si din pacate o buna parte din profesorii la a caror ora am asistat nu mai sunt atat de interesati cum erau cei cu care am avut eu norocul sa invat. Au ramas cei de generatie mai veche, care au placerea de a-i invata pe ceilalti. Desi am terminat facultatea de psihologie si am multi prieteni care au terminat pedagogia/au facut modul pedagogic, niciunul dintre acestia nu s-au orientat spre domeniul educatiei.
Ca sa revin la topic, discriminarea inversa, cred ca uneori nu e voluntara. Doar ca dintr-o clasa intreaga, daca ai doi copii care par sa vrea sa invete si se implica, "tragi" mai mult de ei. Cred ca e si o chestie inconstienta a profesorilor, le e si lor dor de putin feedback pozitiv Smiley
Memorat
Geo23
Vizitator


Adresa de email
« Răspunde #8 : Iulie 17, 2012, 11:43:32 »

Discriminarea inversa poate fi si involuntara, dar cum putem combate discriminarea voluntara?
Memorat
Maya
Vizitator


Adresa de email
« Răspunde #9 : Octombrie 23, 2012, 12:57:18 »

Putem combate discriminarea voluntara prin puterea imaginatiei..sa ne imaginam pe noi in locul celor pe care urmeaza sa ii discriminam;)
Memorat
Toti Egali
Vizitator


Adresa de email
« Răspunde #10 : Aprilie 30, 2013, 09:52:10 »

"Gandeste inainte sa vorbesti!" si " Respecta pentru a fi respectat!" ar trebui sa fie de ajuns pentru a reactiona cum se cuvine.
Memorat
Pagini: [1]   In sus
 
Schimbă forumul:  

cron