star Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - Investește în oameni!
Pagini: [1]   In jos
Autor Subiect: Educaţie pentru sănătate şi comunicarea în educaţia pt sanatate  (Citit de 2152 ori)
Mariana Dudasu
Vizitator


Adresa de email
« : Iunie 15, 2012, 06:56:41 »

Cultura generală, inclusiv cultura sănătăţii, se formează prin instrucţia generală a populaţiei însetul continuu al generaţiilor. Această secvenţă a culturii generale, ce poartă titulatura specifică „desănătate”, mai este considerată şi azi ca fiind o activitate de bază şi obligatorie a serviciilor de sănătate,în loc să fie apreciată ca o noţiune de „pregătire continuă”, de „educaţie premanentă”, de „perfecţionare” pe un fond pregătit general în sistemul instrucţiei publice a populaţiei.Veriga principală pe care ar trebui să acţioneze serviciile de sănătate şi cele educaţionale pentrua avea rezultate bune, pe termen scurt şi lung, privind îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, esteeducaţia pentru sănătate.Ca sistem care include conştiinţa stării de sănătate, procesul de predare/învăţare şi participarea,educaţia pentru sănătate are ca scop creşterea nivelului de cunoştinţe medicale ale populaţiei îndomeniul sanogenezei, protecţiei mediului şi prevenirii bolilor; formarea şi dezvoltarea unor deprindericorecte care să promoveze sănătatea precum şi crearea unei poziţii active faţă de sănătatea individuală şide problemele sănătăţii publice, în sensul atragerii şi capacitării maselor la participarea activă în vederearealizării şi consolidării sănătăţii.Medicul este un educator de specialitate şi este normal să fie utilzat pentru cunoştinţele specificeîn sistemul instrucţiei generale a populaţiei (la nivelul unei demnităţi financiare echitabile pentruacţiunea de educator în cadrul elementelor Educaţiei Naţionale), educaţia pentru sănătate făcând partedin obligaţiile instrucţiei naţionale.După Ch. Gernez-Rieux şi M. Gervois, educaţia pentru sănătate îndeplineşte trei roluri, în funcţiede scopul urmărit:

 preventiv - temele de educaţie conţinând elemente de instrucţie a populaţiei pentru prevenireaîmbolnăvirilor;

constructiv – de realizare a adeziunii opiniei publice în favoarea sănătăţii;

curativ – pentru educarea şi convingerea pacienţilor de a urma prescripţiile medicale.Putem considera educaţia pentru sănătate ca fiind o componentă a instrucţiei generale, o ramurăa culturii umane, una din bazele sănătăţii, cu rol în influenţarea modului de viaţă modern spre conţinutfavorabil sănătăţii, în realizarea de generaţii care să aibă un comportament sanogen şi în formareavoinţei politice pentru acordarea de către forurile decidente a adevăratului rol ce se cuvine sănătăţii.Educaţia pentru sănătate, la fel ca în celelalte ramuri ale culturii, trebuie să deţină un fondmaterial, fizic, care să stea la baza cuvântului cu rol educativ, ea avînd viabilitate doar atunci cândexprimarea teoretică este susţinută de un material adecvat cu caracter educativ şi cu aplicabilitate practică.Educaţia pentru sănătate presupune acceptabilitate, respect reciproc, informare, mijloace pentrudeprinderea diferitelor obiceiuri sanogene, cooperarea receptorilor, ea fiind totodată şi un drept alomului şi o obligaţie a societăţii, concretizată printr-o programă analitică şcolară anuală integrată programei tuturor treptelor de instrucţie (bazate pe mesaj educativ de cultură sanitară, imagini deexemplificare şi demonstraţii practice).Educaţia pentru sănătate implică, obligatoriu, cunoaşterea şi aplicarea continuă a tehnicilor decomunicare, ca element fundamental.Datorită faptului că în cadrul comunicării există doi poli: educatorul (cel care transmiteinformaţia) şi ascultătorul (receptorul sau cel care primeşte informaţia), în activităţile de comunicare ceidoi poli trebuie să aibă flexibilitatea de a schimba permanent rolurile, adică şi educatorul trebuie să ştiesă asculte. El trebuie să accepte sentimentele altor persoane, să ştie cum să stimuleze discuţia pentru aavea loc un dialog cu individul sau convorbirea cu grupul mic de indivizi, ţinând cont, permanent, decomunicaţia non verbală, care, uneori, poate fi mai eficientă şi utilă decât cea verbală.Pot apare bariere în comunicaţie care ţin de deosebirea socio-culturală dintre educator şireceptorul informaţiei, receptivitatea scăzută a audientului, atitudine negativă faţă de medic saueducator, înţelegere limitată sau transmiterea de mesaje contradictorii.
Memorat
Pagini: [1]   In sus
 
Schimbă forumul:  

cron