star Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - Investește în oameni!
Pagini: 1 2 [3] 4 5   In jos
Autor Subiect: Povesti de succes  (Citit de 34469 ori)
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #30 : Septembrie 26, 2013, 09:35:49 »

Denisa Mateescu - Vice President affluent strategic solutions pentru regiunea HGEM la Mastercard Europe

S-a nascut in Bucuresti si a facut facultatea inainte de Revolutie. In acea perioada erau doar doua variante - fie ASE, unde se invata mai mult economie politica, fie Politehnica. A optat pentru cea din urma si in 1990 a absolvit Institutul Politehnic din Bucuresti, Facultatea de Automatica si Calculatoare.

Primul job l-a avut in facultate, cand a lucrat ca ghid ONT. "Mergeam cu grupuri de straini prin tara. A fost primul contact cu un mediu international la care am ravnit intotdeauna". Era ceea ce-si dorea. "Cu toata lipsa de perspectiva de pe vremea aceea, ce-mi doream, in materie de cariera profesionala, era sa lucrez intr-un asemenea mediu, intr-o organizatie multinationala, si sa fiu, la randul meu, in postura de a calatori mult si des", recunoaste Mateescu.

Imediat dupa ce a absolvit facultatea, a lucrat doi ani la Institutul de Calculatoare si Informatica, pentru ca, in 1994, sa se indrepte spre publicitate. Pe vremea aceea, era un domeniu nou, fara istorie, iar jucatorii erau, asa cum isi dorise, companii internationale. Cat despre colegi, acestia erau tineri si aveau "chef de munca, chef de reinventat roata in fiecare zi", povesteste Mateescu. Asa ca a lucrat aproape 8 ani pe piata de media, la inceput la Saatchi&Saatchi si apoi la D'Arcy.

La Saatchi a intrat in departamentul de media prima oara ca Junior Media Executive si apoi ca Media Executive. Dupa doi ani, a fost numita Senior Media Executive. "Aici am lucrat pentru companii internationale importante cum ar fi: Master Foods, Procter&Gamble, CPC Knorr, Germanos, Lucky Goldstar sau Warner Lambert".

În 1998 a schimbat agenţia şi s-a mutat la D’Arcy, unde, în calitate de media director, începuse să îşi dezvolte şi abilităţile manageriale. Din 2001 însă, a început a doua etapă crucială din cariera sa – aflase că MasterCard caută oameni pentru biroul pe care urma să îl deschidă în România şi a decis că ar fi o oportunitate pe care nu trebuia să o rateze.

Nu s-a temut să o ia de la capăt, aşa că în 2001 a fost primul şi singurul angajat al MasterCard în România. De aici a început o evoluţie lină, dar sigură, şi poate mai spectaculoasă decât şi-ar fi imaginat vreodată. Între 2001 şi începutul lui 2004, Denisa Mateescu a ocupat funcţia de operations manager pentru România, în cadrul MasterCard Europe, poziţie din care a coordonat şi activităţile de marketing ale MasterCard Europe din România, dar şi din alte 10 ţări ale Europei de Sud şi Sud-Est: Slovenia, Albania, Iugoslavia, Bosnia, Moldova, Bulgaria, Cipru, Malta, Grecia, Macedonia, precum și pe cele din Israel.

Din 2005, MasterCard a deschis un birou si la Bucuresti, de unde, in calitate de General Manager Southeastern Countries, Denisa Mateescu se ocupa de toate operatiunile si activitatile de marketing din Romania, Bulgaria, Serbia si Muntenegru, Bosnia si Hertegovina, Macedonia si Albania.

Jobul actual este extrem de solicitant. "Am incercat mereu sa gasesc un echilibru in asa fel incat sa-mi ating obiectivele legate de business, dar, in acelasi timp, sa fiu alaturi de familie", spune Mateescu. N-a fost simplu, nici pentru ea, nici pentru familie. Singurul sau regret este ca nu s-a implicat mai mult si in activitatea sotului ei, care conduce un grup de firme din domeniul tehnicii de securitate.

O perioada a lucrat de acasa - "asta imi permitea sa-i vad pe toti cat de mult se putea. Pe de alta parte, asta imi impunea sa-mi stabilesc singura ritmul si cantitatea de lucru. Si, cum de cele mai multe ori lucram pe proiecte si nu "la norma", deseori incepeam ziua de lucru la sapte, o data cu colegii din Rusia, si o terminam dupa miezul noptii, la telefon cu colegii din State", isi aduce aminte Mateescu. Acum copiii sunt mari, se pregatesc impreuna pentru examene si fac planuri pentru vacanta de Pasti.

Pentru Denisa Mateescu, nicio zi nu este construita dupa un anumit tipar. De fiecare data apar lucruri noi de facut. In biroul de la Bucuresti, reprezinta interfata dintre MasterCard si bancile partenere din Romania si dintr-o regiune extinsa. Criteriul ritmului de dezvoltare a fost cel care a reunit tarile din regiunea pe care o conduce - sunt pietele care cresc cel mai repede.

Asa ca, "o zi obisnuita de lucru presupune intalniri cu reprezentantii bancilor partenere sau deplasari in tarile pe care le coordonez, intalniri la sediul central MasterCard din Europa sau participarea la diverse reuniuni regionale", povesteste managerul MasterCard.
Week-end-urile, in schimb, si le petrece cu familia. Dupa ce termina de rezolvat toate problemele de matematica, ies toti patru fie in oras, fie dau o fuga pana la munte, fie se vad cu prietenii. De tabieturi nu prea are timp.
Chiar daca publicitatea o obisnuise deja cu stilul de lucru al multinationalelor, "nimic nu te pregateste pentru o munca in care ai responsabilitati de reprezentare a unei organizatii internationale, lucrezi cu zeci de banci, iar colegii tai sunt unii in Roma, altii in Waterloo, altii la Londra, la New York sau la Budapesta.
Trebuie sa fii extrem de flexibil, sa te obisnuiesti sa rezolvi o multime de probleme la telefon, sa-ti gestionezi singur timpul si sa fii pregatit sufleteste sa infrunti in fiecare dimineata un inbox cu peste 100 de mesaje noi", spune managerul MasterCard.

Verbul Denisei Mateescu este "a construi". Din punctul acesta de vedere s-a potrivit foarte bine cu sotul sau. De aceea ii plac domeniile care se afla la inceput si cresc rapid. "Si tot de asta imi face mare placere sa ma intorc in fiecare seara acasa, la familia pe care am construit-o impreuna".

Recunoaste si ca are un mare minus, anume acela ca nu mai are prea mult timp pentru ea. "Ultimul spectacol la care am avut ocazia sa particip a fost Brit Awards, la Londra". In rest, se multumeste cu muzica pe care o asculta in masina, fie ca este vorba despre CD-urile sotului (Leonard Cohen), sau cele proprii cu Buddha Bar.

Pentru Denisa Mateescu cele mai importante calitati ale unui manager sunt empatia, entuziasmul, intuiţia, deschiderea faţă de ideile şi opiniile celorlalţi. Discrimarea de gen nu i se o piedica in randul tarilor dezvoltate. << În prezent, nu cred că mai putem vorbi de discriminare în ţările dezvoltate. Există femei în funcţii de conducere, nu doar în companii naţionale sau internaţionale, ci şi la cârma unor ţări. Întotdeauna am zis că dacă vrei ceva cu adevărat şi eşti dispus să faci efortul necesar, iar toate acestea sunt dublate şi de calităţile potrivite, îl poţi obţine. Nu contează că eşti femeie sau bărbat, ceea ce contează cu adevărat este să fii competent în domeniul în care lucrezi. Şi acest lucru nu ţine de gen, ci de voinţă şi motivare.>>
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #31 : Octombrie 02, 2013, 09:23:56 »

Monica Iavorschi - Directorul general al Arctic


Absolventa a Facultatii de Cibernetica din ASE Bucuresti, Monica Iavorschi si-a inceput activitatea profesionala ca instructor de informatica. Ulterior, timp de trei ani a lucrat in cadrul companiei Avon Romania, acumuland experienta de customer service si de analiza financiara.

In 2001 s-a alaturat echipei Arctic in calitate de marketing manager, pozitie pe care a ocupat-o timp de doi ani. In anul 2004 a preluat functia de director de marketing si vanzari, iar in 2008 a preluat functia de director general.

Avea numai 27 de ani cand a trecut pragul companiei Arctic cu emotia cu care paseste un tanar pe un drum necunoscut, dar plin de provocari. Astazi, la mai bine de zece ani de la acel moment, Monica Iavorschi nu numai ca a ramas in cadrul echipei Arctic dar a fost desemnata sa o si conduca. De la emotiile inceputului intr-o lume mai putin cunoscuta, este acum unul dintre cei mai cunoscuti CEO din Romania care are pe maini o afacere de peste 200 de milioane de euro.

A fost omul potrivit la momentul potrivit. A trecut de la o industrie feminina, de produse cosmetice, la una care, privita din exterior, pare asociata exclusiv cu barbatii. Nu stia foarte multe despre vanzari, insa absolvise un MBA in marketing, ceea ce a ajutat-o foarte mult. A crescut treptat, in sanul companiei Arctic, de la pozitia de Marketing Manager, la cea de Director de Marketing si Vanzari, si, din 2008, pozitia de Director General. In orele lungi de munca, multe petrecute peste program, a reusit sa schimbe imaginea conservatoare a brandului de frigidere intr-unul de electrocasnice.

Pentru Monica Iavorschi, femeile au aceleasi sanse de reusita ca si barbatii deoarece, potrivit domniei sale, asteptarile de la un manager sunt aceleasi. <<Sunt momente cand poate mi-as dori sa fiu barbat, mai ales cand vine vorba de lucruri foarte tehnice. Dar sunt si multe clipe cand ma bucur ca sunt femeie - spre exemplu cand vine vorba de relationare si comunicare. Una peste alta, datoria oricarui manager este sa isi foloseasca punctele forte si sa isi dezvolte capitolele la care mai are de invatat. Lectia mea in viata de manager este ca aproape orice se invata si orice abilitate ti-o poti castiga daca vrei si daca muncesti pentru asta.

Increderea in oameni este o caracteristica esentiala pentru un manager, ii responsabilizeaza, ii determina sa fie mai implicati, mai curajosi sa vina cu propuneri. Automat, sunt mai motivati, mai ales atunci cand solutiile date de ei sunt acceptate si implementate.

Este adevarat ca femeile dispun de cateva atribute specifice care pot constitui un avantaj (e vorba de empatie, de dispozitia noastra naturala de a analiza lucrurile din mai multe unghiuri), dar trebuie sa intelegi acest lucru si sa le exploatezi la maximum ca sa devina atuuri in cariera. Cred ca in cazul meu m-a ajutat acel al saselea simt al femeilor, care inteleg unele lucruri fara ca ele sa fie spuse. Ma ajuta enorm in relationarea cu echipa si pot sa spun ca, fiind prima femeie care conduce Arctic, am reusit sa aduc o schimbare in zona de comunicare interna si deschidere. Un exemplu mic, dar care ma bucura: sedintele de azi din Arctic arata foarte diferit de modelele anterioare. Luam decizii serioase, dar cu zambetul pe buze.>>
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #32 : Octombrie 02, 2013, 09:24:27 »

Violeta Ciurel - Presedintele AXA Asigurari

Violeta Ciurel a absolvit Facultatea de Comert, in cadrul Academiei de Stiinte Economice din Capitala, iar la putin timp dupa Revolutie, a obtinut si titlul stiintific de Doctor in economie, cu specializarea Relatii Economice Internationale. Cu toate acestea, Ciurel sustine ca in aceasta profesie, ca de altfel in toate, ca sa ajungi un profesionist desavarsit ai nevoie sa te perfectionezi in permanenta. De aceea, pe langa aceste studii, a participat la programe de management, marketing si finante la Harvard Business School (SUA), Durham Business School si Reading University (Anglia), ING Business School (Olanda), LIMRA (SUA si Anglia), inclusiv, LIMRA Leadership Institute sau Global Leadership Institute. A obtinut si titlul LIMRA Leadership Institute Fellowship (LLIF). „Este important sa constientizam ca a invata este inainte de toate o descoperire de sine, este o calatorie ce te ajuta sa te cunosti mai bine, un drum care iti deschide noi orizonturi si care te ajuta in fiecare zi, sa devii mai bun. Cu cat stii mai mult, cu atat vei deveni mai valoros”, este de parere Violeta Ciurel.

In copilarie, CEO-ul vroia sa devina profesoara si, desi nu a facut studii de specialitate, la un moment dat i s-a oferit oportunitatea de a deveni cadru didactic. A si reusit cu multi ani in urma sa intre in invatamant, dar a facut o pauza in perioada in care a lucrat in Olanda, insa, cand s-a intors in tara, i s-a propus sa continue cariera universitara in cadrul Academiei de Studii Economice. Nu a renuntat nici in ziua de astazi la prima ei vocatie. „Partea cu profesoratul o fac in continuare din pasiune si de dragul de a lucra cu oameni tineri, de a-i ajuta pe cei care si-au stabilit un obiectiv clar in viata, care vor si pot sa obtina performante. Exista si un aspect practic al acestei pasiuni si anume ca, astfel, putem recruta dintre cei mai buni studenti. La AXA recrutam studenti la programe de internship, iar pentru cei care sunt buni, avem pozitii disponibile si, daca vor sa ramana, ii angajam”, spune cu sinceritate Ciurel.

CEO-ul si-a inceput cariera intr-o perioada foarte diferita de cea de acum. „In acea vreme, nu aveai ocazia sa-ti alegi un loc de munca, ci erai repartizat in functie de factori care nu tineau de tine. Astfel, primul meu loc de munca a fost la ICRA Sf. Gheorghe ca economist stagiar, in urma repartitiei primite la absolvirea facultatii”, isi aminteste Ciurel.

Are o experienta de peste 20 ani in domeniul financiar, atat practica, cat si teoretica. A lucrat in Romania si in Olanda, avand sansa sa capete experienta internationala. S-a mutat la Amsterdam in 2004 unde a fost numita Director General al departamentului Global Retirement Services, ulterior devenind Director General al European and International Affairs, iar din anul 2008 ocupa pozitia de CEO Regional Greenfields and Business Development – Insurance Central Europe, toate acestea in cadrul ING Group.

Violeta Ciurel este din 2010 pre­­­sedinte si CEO AXA Asigurari Romania, iar din 2012 si presedinte al Consiliului de supreveghere al AXA Insurance Ungaria. A participat la proiecte de consultanta pentru guvernele diferitelor tari in vederea reformarii sistemelor nationale de pensii, proiecte la nivel european pentru pensiile private si gasirea unei solutii pan-europene in acest domeniu.

Intre 1997 si 2010 a ocupat diferite pozitii de management in cadrul grupului ING, in Romania si Olanda. In Olanda, unde a petrecut sase ani, cea mai inalta functie a fost cea de CEO Regional Greenfields & Business Development Insurance Central Europe.

Pe langa munca pe care o presupune functia de CEO AXA si cea de profesor universitar la ASE, la Facultatea de Relatii Economice Internationale, Violeta Ciurel participa benevol la proiectele Junior Achievement Romania, o organizatie internationala care isi propune sa ajute scoala si elevii. „Am colaborat la cateva proiecte exceptionale de educatie financiara, de care e mare nevoie, la orice nivel de varsta, de educatie si profesional. Ar trebui facute eforturi foarte mari din partea tuturor celor interesati ca acest nivel sa se imbunatateasca. Am avut proiecte pentru liceu, in tara si in Bucuresti, dar anul trecut am avut un proiect si la scoala primara si a fost o revelatie. Copiii au luat foarte in serios cursul, au facut teme cu familia, au vorbit despre nevoile si dorintele lor si au facut diferenta dintre ele.”

De-a lungul timpului a mai participat la proiecte de consultanta pentru guverne din diferite tari in vederea reformarii sistemelor nationale de pensii, proiecte la nivel european pentru pensiile private si gasirea unei solutii pan-europene in acest domeniu. Timp de peste doi ani, a lucrat in stransa legatura cu Comisia Europeana pentru elaborarea legislatiei financiare eficiente la nivel european care sa raspunda cerintelor tuturor celor implicati in domeniu printre care: supraveghere financiara, investitii, Solvency II, scheme de garantare, pensii voluntare, protectia consumatorului, precum si cu institutii din SUA pentru facilitarea dialogului transatlantic necesar realizarii unei echivalente legislative in domeniul financiar. Pentru Ciurel a fost intotdeauna mai important felul in care lucreaza pentru ca echipa pe care o conduce sa obtina rezultate, decat sa ajunga pe o pozitie anume.

Intrebata daca exista o reteta a succesului, Ciurel spune ca a observat in ultimii ani ca se vorbeste atat de o reteta a succesului, cat si despre diverse persoane care ar putea-o detine. „Eu cred, mai degraba, ca nu exista aceasta reteta pe care sa te poti baza ca tot timpul va da roade. Fiecare are un drum de parcurs si, cum spun de fiecare data, disciplina, seriozitatea si profesionalismul sunt elemente care te pot ajuta sa ajungi unde iti doresti. Dar succesul din trecut nu este o garantie pentru viitor. O conditie foarte importanta sa ai succes este sa cunosti businessul, dar, in acelasi timp, iti trebuie si o echipa foarte buna. Sa nu uitam totusi ca numai esecul este individual, realizarile sunt ale echipei”, mai spune ea.

Ciurel este convinsa ca este  esential sa stii care iti sunt prioritatile, iar, pentru ea, familia este o prioritate.” Valorile sunt perene doar in familie si tot acesta este si locul unde intotdeauna iti gasesti linistea si alinarea. Cred ca un element foarte important care m-a ajutat sa am acest echilibru intre viata personala si cea profesionala a fost disciplina. Toate functiile pe care le-am ocupat de-a lungul timpului m-au obligat la multe calatorii in tara si in afara tarii, insa familia mi-a fost tot timpul aproape, iar, cand am parasit tara pentru o perioada mai lunga, a mers impreuna cu mine. Fara familie nu poti face nimic si, probabil, exista momente in care trebuie sa alegi. Pana acum, nu am fost nevoita sa aleg, dar, daca as fi fost nevoita sa aleg, cu siguranta familia ar fi fost optiunea mea”, mai spune Ciurel.
O nereusita te pregateste pentru succes!
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #33 : Octombrie 08, 2013, 01:26:41 »

Adina Pascu – Drectorul general al fabricii de la Timisoara a Procter & Gamble

Adina Pascu este directorul general al fabricii din Timisoara a Detergenti S.A., companie detinuta de gigantul din domeniul bunurilor de larg consum Procter & Gamble. Recent, dna. Pascu a preluat functia de director general al unitatii de productie din Novomoskovsk, Rusia.

Absolventa a Facultatii de Electrotehnica din Timisoara (1994), Pascu a mai detinut anterior functii precum cea de dry laundry operation manager in cadrul fabricii de detergenti P&G de la Timisoara sau cea de liquids operation manager, pe care a ocupat-o in cadrul fabricii P&G din localitatea Novomoskovsk (Rusia).

Adina a inceput sa lucreze pentru P&G ca inginer in fabrica din Timisoara imediat dupa finalizarea studiilor si a crescut in cariera pas cu pas, detinand si pozitii de expat in alte filiale P&G din Europa. Despre exeperienta acumulata peste hotare ea spune ca au pregatit-o pas cu pas pentru responsabilitatile pe care le are acum.

Pascu lucreaza in cadrul Procter&Gamble din anul 1996, ocupand din anul 2007 pozitia de director general al unitatii de productie din Timisoara. Diversele roluri pe care le-a avut atat in Timisoara, cat si in alte locatii P&G din Europa au pregatit-o pentru responsabilitatile pe care le are acum.

Stilul de conducere si/sau de creare a unei afaceri il caracterizeaza ca fiind deschis, ferm, transparent. <<Nu l-as numi neaparat un stil de conducere, ci mai degraba o relatie pe care incerc sa o cladesc zi de zi cu echipa mea si cu fiecare persoana care lucreaza la noi in fabrica. Este vorba de o relatie bazata pe incredere, respect, transparenta.

Din punctul meu de vedere exista calitati si oportunitati. Atat. Nu este vorba de calitati feminine sau masculine. Ceea ce este important pentru succesul nostru e construirea unei relatii bazate pe incredere in echipa, la toate nivelurile. Mai mult decat atat, pretuim si respectam talentul fiecarei persoane din echipa.>>
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #34 : Octombrie 08, 2013, 01:27:19 »

Irina Socol - CEO si Presedinte Siveco Romania

Conduce de 20 de ani Siveco Romania, chiar de la infiintarea firmei, despre ale carei inceputuri spune ca „este o poveste tipica pentru inceputul anilor ‘90".

Absolventa a Facultatii de Automatica, specializarea Calculatoare de proces (1981), in primii ani ai capitalismului Irina Socol si sotul ei lucrau la Institutul de Cercetari pentru Tehnologia Informatiei. La un moment dat, au fost solicitati de o firma din Franta care dorea sa infiinteze un departament de asigurare si control al calitatii intr-o tara din Europa de Est. La momentul acela dezvoltarea de software se facea in India, unde a lucrat trei luni in orasul Bangalore (cu 6 milioane de locuitori). Alaturi de colegii indieni au reusit sa puna la punct o metodologie de testare si de control al calitatii. Au infiintat un departament de asigurare si control al calitatii, sediul fiind chiar in locuinta familiei Socol. Au plecat la drum la inceputul lui 1992, "in doi, si am ajuns, in prezent, la o echipa de 1.200 de specialisti". De inceputul acelei perioade se leaga, isi aminteste acum Irina Socol, un moment esential al carierei sale, cand a decis ca din expert software sa devina manager al companiei Siveco Romania.

<<Intr-un domeniu cum este IT-ul nu exista succes instantaneu. Succesul se construieste pas cu pas, proiect cu proiect prin multa munca. Trebuie sa cunosti oameni, sa-ti construiesti o echipa de solida de profesionisti, sa stii foarte bine cerintele pietei. Toate acestea se castiga in timp, cu foarte multa rabdare. In primul an de activitate succesul se masura in mici reusite date de faptul ca experienta noastra era apreciata. Succesul asa cum il vedem astazi, este masurat in proiecte complexe cu mii de beneficiari a caror viata a fost radical schimbata, in bine.>>

Compania a implementat de-a lungul anilor sute de proiecte de mare complexitate si anvergura pentru organizatii din 17 tari. Siveco are acum peste 1.400 de clienti, in Romania si in tari din Europa Centrala si de Est, in spatiul CIS, nordul Africii, in Orient. Dezvolta solutii informatice pentru Autoritatea Nationala a Vamilor din Romania, Autoritatea Vamala din Turcia si Autoritatea Nationala Vamala din Macedonia, pentru Biroul de Credit din Romania si din Moldova, pentru Casa Nationala de Asigurari de Sanatate din Romania si din Bulgaria, pentru Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura si pentru Agentia de Plati, Dezvoltare Rurala si Pescuit, pentru scoli din Maroc, Azerbaijan, Oman, Cipru, Tunis, Emiratele Arabe Unite, pentru primaria din Bucuresti si de la Chisinau.
Siveco mai are in derulare si contracte importante pentru organizatii ale Comisiei Europene. Implementeaza peste 20 de proiecte pentru Comisia Europeana si furnizeaza servicii de dezvoltare software si mentenanta pentru 5 organizatii importante ale Uniunii Europene. <<Avem o experienta importanta in a derula proiecte de cercetare cofinantate de Comisie sau proiecte finantate din instrumente ale Uniunii la niveluri nationale in diverse tari. In urma cu doi ani am incheiat primul contract direct cu Oficiul pentru Publicatii al Uniunii Europene. Au urmat Agentia Europeana de Siguranta a Aviatiei, Institutul de Statistica al Uniunii Europene Eurostat, un contract de consultanta pentru programul Jaspers, EuropeAid si altele.

Putine firme pot sa raspunda cerintelor organizatiilor Comisiei Europene in termeni financiari si de performanta. In cadrul SIVECO Romania lucreaza unii dintre cei mai buni specialisti software, recunoscuti ca atare la nivel european, in conditiile in care scoala romaneasca de software este foarte apreciata in Uniunea Europeana.>>

Cifa de afaceri este de 68 milioane euro, 15 milioane de utilizatori ai solutiilor la nivel national si international. Intre actionarii Siveco Romania se numara Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investitii administrat de Enterprise Investors) si Siveco Netherlands B.V.

Pentru Irina Socol, diferentierea liderilor in femei si barbati este putin relevanta.<< In mod fundamental, o afacere de succes se bazeaza pe o echipa, condusa de persoane cu calitati de lider, intr-un climat in care se promoveaza increderea si colaborarea. >>
Crede foarte mult in puterea exemplului, in profesionalism, seriozitate si pasiune, curaj si determinare.
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #35 : Octombrie 08, 2013, 01:27:43 »

Roxana Rasu - General Managerul Sephora Romania

Roxana Rasu a absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice si cursurile CODECS. In prezent este singura romanca aflata la conducerea unui jucator din top zece cele mai mari companii de produse cosmetice, unde pozitiile de top management sunt controlate de experti, in multe cazuri barbati.

Sephora Romania, care are o retea de peste 20 de magazine la nivel national, se numara printre cei mai mari zece jucatori din domeniul produselor cosmetice, cu afaceri de peste 27 mil. euro anul trecut. In 2012 compania a reusit sub conducerea Roxanei Rasu sa creasca afacerile cu peste 20% intr-un an in care cele mai multe companii din domeniu au anuntat scaderi ale cifrei de afaceri sau avansuri nesemnificative.

Roxana Rasu conduce operatiunile locale ale retelei de magazine de cosmetice Sephora. Anterior, a lucrat tot pentru Sephora in Serbia, Croatia si China timp de aproape un deceniu.

Domeniul in care activeaza i-a permis sa se impuna cu usurinta ca lider, intr-ucat este un domeniu care se adreseaza cu preponderenta femeilor, astfel ca din postura de femeie detii armele cu care sa le atragi in magazine. Recunoaste insa insa ca traim in continuare intr-o lume a barbatilor.

Considera ca are un stil de conducere democratic. <<Cred ca este important sa ii dezvolti pe ceilalti si sa le asculti parerile pentru ca din mai multe minti iese intotdeauna ceva mai bun decat dintr-una singura.
Responsabilitatea, faptul ca suntem dispuse sa invatam permanent si faptul ca intretinem relatiile create sunt calitati specifice femeilor.>>

Roxana Rasu recunoaste ca duce o lupta continua pentru a impaca viata de familie cu cariera. Daca in timpul saptamanii se dedica in mare pate job-ului, weekendul il rezerva pentru familie.

Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #36 : Octombrie 09, 2013, 09:54:52 »

Gabriela Tudor - Deputy General Manager at Romanian Banking Institute

Despre doamna Gabriela Tudor exista foarte putine informatii, cele mai relevante fiind cele mentionate chiar de domnia sa in cadrul paginii proprii de Likendin.

Studii: Academia de Studii Economice din Bucuresti (1967 – 1971)

Experienta profesionala: Deputy General Manager Romanian Banking Institute
August 2007 – 2011 (4 years)
Deputy General Manager OTP Bank Romania S.A.
Public Company; 10,001+ employees; NT; Telecomunicatii industry 2005 – 2007 (2 years)
Vicepresident, First Vicepresident, General Manager CEC Bank, OTP Bank, RoBank, National Bank of Romania
March 1992 – May 2007 (15 years 3 months)
Deputy General Manager OTP Bank
Public Company; 501-1000 employees; Banci industry
2003 – 2004 (1 year)
Vicepresedinte, membru al Consiliului de Administratie RoBank
1998 – 2004 (6 years)
Interese: donatii, calatorii
Grupuri si asociatii:
Presedinte al Asociatiei Prietenii Muzeului National de Arta (2009-2011) Vicepresedinte al Asociatiei Romane a Bancilor (2004-2007)
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #37 : Octombrie 09, 2013, 09:55:27 »

Gilda Lazar - Director Corporate Affairs & Communications al JT International Romania

Este, de mai bine de 11 ani, Director Corporate Affairs & Communications al JT International Romania si Moldova. De asemenea este profesor asociat la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti, unde preda un curs de Corporate Affairs si CSR, in cadrul Masterului de Comunicare, si Presedinte al Asociatiei "Friends of the Opera" si membru fondator al Asociatiei Romane a Profesionistilor in Relatii Publice.

Are o bogata experienta in jurnalism si comunicare, primind in 1995 distinctia pentru cel mai bun jurnalist femeie din Romania. A scris peste 5.000 de articole aparute in reviste si ziare nationale, o parte dintre acestea fiind selectate si publicate in presa din strainatate (''Courrier International'', ''The Atlanta Journal and Constitution").

A fost redactor la cotidianul "Dreptatea", la "Romania libera", a fost corespondent al postului de radio "Europa Libera", realizator talk show la "Tele 7 abc" si TVR, corespondent al Ziarului "Lumea Libera" din New York si director al cotidianului "Curentul".
A fost reprezentant al "National Forum Foundation / Freedom House" pentru tarile Europei Centrale si de Est si Purtator de cuvant al Ministerului Roman al Afacerilor Externe.

Este absolventa a Facultatii de filologie, Universitatea Bucuresti, detine un Master in Drept Comercial la RAU, este Certificata in Corporate Community Relations la  Boston College si a absolvit numeroase cursuri de business si comunicare la London School of Economics (Strategy, Regulations), INSEAD, MCE, Ashridge, Isherwood etc.

Primul loc de munca ca profesor de limba romana a fost la o scoala din localitatea Sancraieni-Santimbru, din judetul Harghita. “Dupa ce am terminat facultatea de filologie am fost repartizata intr-o localitate unde, in afara de militian, nimeni nu vorbea limba romana. O colega de a mea, profesoara de franceza, de etnie maghiara, ma ajuta cu traducerea la fiecare lectie”, povesteste Gilda Lazar. A lucrat in Harghita doar cateva luni. “Aveam un copil de 3 ani si nu puteam sa il vad o data la doua saptamani.

Dupa ce a renuntat la acest job, pentru Gilda Lazar a urmat o perioada extrem de grea ce a culminat cu decizat de a parasi tara si de a emigra in Germania de Vest. Din aceasta cauza a avut interdictie sa mai lucreze in invatamant pentru ca era vazuta ca o persoana dubioasa. Cum a supravietuit? “Mai faceam meditatii, mai o traducere, dar cei trei ani au fost foarte lungi. Ma trezeam deseori plangand”, spune Gilda Lazar.

Cu doar putin timp inainte de Revolutia din decembrie 1989 a obtinut actele de emigrare. Mai trebuia doar sa vina vizele din partea ambasadei Germaniei. Pentru ea evenimentele din 1989 au reprezentat atat o revolutie in plan profesional cat si una in plan personal. “Am participat la revolutie din 21 decembrie. Pana la sfarsitul anului am slabit 10 kilograme. Atunci am decis sa nu mai plec din tara si sa incerc sa fac ceva aici. Asa ca m-am dus sa depun pasapoartele.

In ianuarie 1990 a participat la mitingul partidelor istorice, care crede ca a fost cea mai mare manifestatie anticomunista. Atunci a decis sa intre in presa, la ziarul “Dreptatea”, oficiosul PNTCD. Gilda Lazar spune ca pasul respectiv practic a schimbat-o fundamental. Din starea latenta de dinainte s-a transformat in jurnalistul de opinie, care avea idei, dadea lectii. A ales sa mearga alaturi de taranisti pentru ca la vremea aceea ii vedea ca portavocea anticomunismului din Romania.

Proaspatul premier, taranistul Victor Ciorbea, i-a propus sa devina purtator de cuvant al Guvernului. Gilda Lazar a refuzat pe considerentul ca nu vedea cu ochi buni cativa ministri, precum cel de la Justitie (Valeriu Stoica) sau cel de la Privatizare (Valentin Ionescu). A acceptat totusi propunerea Ministrului Afacerilor Externe, Adrian Severin, de a fi purtator de cuvant la institutia pe care o conducea. In aceasta functie a stat un an de zile, pana in 1997. “A fost o experienta care nu prea se potrivea cu felul meu de a fi. Eram constransa de un limbaj diplomatic, erau multe disensiuni intre palate (Cotroceni si Victoria, n.r.), ca si acum.

Plecarea din postul public a reprezentat pentru Gilda Lazar o usurare. Atunci avea doua optiuni. Una, o propunere venita de la Sorin Ovidiu Vantu sa vina in functia de director la viitorul cotidian “Curentul”, si una venita din partea unei multinationale, RJ Reynold Tobacco, fosta denumire a JTI, pentru un post de comunicare externa. A ales sa se intoarca in presa, data fiind experienta jurnalistica de cativa ani. Activitatea la Curentul nu s-a intins decat pe parcursul a cateva luni. In aceasta perioada a pregatit lansarea unui concept de cotidian nemaiintalnit in presa autohtona.

La doua luni de la lansare a renuntat la presa pentru a intra in afaceri pentru ca a acceptat oferta celor de la RJ Reynolds. “Am fost racolata de unul dintre cei mai cunoscuti head-hunteri, Radu Furnica. M-a intrebat mai intai daca stiu ce inseamna «head-hunter». I-am zis ca stiu ce inseamna termenul. M-a invitat la el la birou pentru un interviu. Am refuzat sa merg acolo pentru ca eu nu am mai auzit ca vanatul sa mearga la vanator. A insistat totusi sa ma duc pentru ca urma sa ma intalnesc cu doi reprezentanti ai companiei, unul din Elvetia, altul din Anglia”, spune ea. Intalnirea cu cei doi nu prea a fost un interviu pentru ca practic cel care intervieva a fost Gilda Lazar. “Am avut inainte doua burse in SUA. Acolo am invatat trei lucruri: sa te uiti fix in ochii oamenilor, sa zambesti si sa pui intrebari. La noi, cel care punea intrebari era luat de prost”, explica ea.

La JTI lucreaza de 11 ani si spune ca nu are de gand sa renunte. Aici raspunde de relatiile cu guvernul, cu mass-media, cu comunicare interna si de activitatile de responsabilitate sociala. Spune ca a obtinut cateva victorii atat pentru companie cat si pentru Romania. Activand intr-o industrie foarte taxata de Fisc, Gilda Lazar a impiedicat in 2005 aplicarea pretului minim la tigarete, asa cum intentiona ministrul Finantelor Sebastian Vladescu sa o faca. Romania era atunci tara candidata la UE si risca foarte mult daca introducea o masura contrara regulilor comunitare. O alta performanta a Gildei Lazar a fost mentinerea timp de 6 ani, din 2002 pana in 2007, a pachetelor cu 10 tigarete.

In cariera sa spune ca nu a avut esecuri mari, in schimb au fost momente foarte grele, in special in perioada cand legislatia fiscala se schimba peste noapte. Asta se intampla dupa venirea Aliantei D.A. la putere. “Trebuia tot timpul sa vii cu alternative. Cand nu aveai, nu puteai sa mai negociezi cu guvernantii”, afirma Gilda Lazar.

Daca nu ar fi lucrat pentru JTI, Gilda s-ar fi dedicat cartilor. Cartea este pentru ea ceva special si sfant.Marturiseste ca undeva, candva, se va apuca sa scrie.<< Cand eram mai tanara, am visat sa cant la opera, sa fiu actrita. N-a fost sa fie asta, dar am facut ce mi-a placut. Am iubit munca de jurnalist si-mi place foarte tare ce fac si acum. Iar planurile de viitor includ si scrisul.>>
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #38 : Octombrie 14, 2013, 12:40:35 »

Elena Petculescu - prima femeie presedinte de banca din Romania Director Consiliului de Administratie al Biroului de Credit

Prima femeie presedinte de banca din Romania, prezenta in lista primelor o suta de romance de succes are in spate o cariera de 50 de ani si in fata perspectiva unei pensionari active, cu sustinerea si promovarea imaginii bancii in relatia cu organismele financiare si postale din tara si strainatate, actiuni caritabile si gradina plina de flori si nepoti. Elena Petculescu - un bancher realizat.

La o varsta la care altii se gandesc la pensie, Elena Petculescu s-a apucat sa construiasca o banca - Bancpost. Era in 1991. De atunci, "banca tuturor" i-a adus o multime de premii si satisfactii: Oskarul acordat de revista Capital pentru "Banca anului 1998" si "Banca anului 2004", "Bancpost - cea mai buna banca in relatia cu clientii IMM" - 2004 si premiul "Corporate Citizen" - 1998, acordate de Bucharest Business Week, Premiul pentru "Cea mai buna performanta a unei banci mari participante la Programul EU/EBRD de Finantare a IMM-urilor destinat statelor candidate la Uniunea Europeana", "Banca anului in Romania 2004" - acordat de publicatia The Banker, diploma de merit pentru presedintele si CEO Bancpost, Elena Petculescu, pentru calitatile manageriale deosebite - acordat de The Gallup Organization, Premiul Flacara pentru management in 2002, pentru cele mai importanate realizari in management.

Pe 20 aprilie, in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor, si-a anuntat oficial intentia de a se retrage din activitate, dupa 50 de ani de munca. Despre motivele care au stat la originea acestui gest, Elena Petculescu spune: "Gestul meu e justificat de mai multe motive. Am o varsta, chiar daca multa lume nu mi-o da. As dori, ca orice om, sa profit de linistea anilor de pensie si sa ma simt bine. Niciodata nu am crezut ca voi fi atatia ani in activitate. Dar timpul a fugit o data cu preocuparile mele. Am inceput sa fac o banca atunci cand aveam deja 52 de ani.

In mintea fiecarui om, exista ideea ca, la un moment dat, trebuie sa te retragi. Asta m-a determinat si pe mine sa o fac. Nu am pus motivul plecarii pe starea sanatatii. Cu un an in urma, intr-un alt interviu, la intrebarea: "Daca ar fi sa o luati de la inceput, ati mai face o banca?", am raspuns: "Da, dar din pacate nu mai am timp". Revin si intaresc ceea ce am spus atunci: Nu mai am timp. E bine sa nu uitam ca ducem niste ani in spate.
Chiar daca se pensioneaza Elena Petculescu nu poate renunta la iubirea pe care o poarta bancii pe care a creat-o. De aceea, din calitatea de Presedinte de Onoare al bancii va continua sa faca tot ceea ce va depinde de domnia sa pentru o imagine curata si frumoasa a bancii.

Ca formatie, este economist, specialitatea finante. A absolvit Facultatea de Finante, Specialitatea Finante-Credite, la ASE. Pana in 1986, Elena Petculescu a lucrat in sistemul economic si de finantare al Cailor Ferate. Dupa Revolutie, si-a pastrat functia de Director General in Ministerul Comunicatiilor, pe care o detinea din 1986, pe partea economica si a postei.

A fost pasionata si de muzica, cantand in Corul de Copii al Radiodifuziunii. A cantat de asemenea, ca mezzo-soprana, pentru scurta vreme, ba chiar a cochetat si cu scrisul. Elena Petculescu a scrie cartea dedicata companiei pe care a condus-o timp de 17 ani, fiind prima femeie presedinte de banca, a fost o mare provocare. A privit-o ca pe un cadou pe care l-a daruit bancii, fara sa faca o monografie sau o statistica din ea. Tocmai pentru modul narativ si, uneori, sentimental chiar, in care a descris, cu fapte si personaje reale, insiruirea evenimentelor de-a lungul anilor, a intitulat-o: „Bancpost – O poveste de suflet” (editura Romfilatelia).

In vara anului 1997, cand se implinisera sase ani de la fondarea bancii, a scris primele 23-25 de pagini. Era hotarata sa porneasca prin a descrie „inceputurile inceputului...” asa cum de altfel a intitulat primul capitol, mai ales ca se aflau si in batalia pentru privatizare.
Mult mai tarziu, a scris si restul povestii, „ca intr-o ploaie continua de idei”.
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #39 : Octombrie 14, 2013, 12:41:03 »

Elisabeta Lipa - Presedinte al Federatiei Romane de Canotaj

A castigat opt medalii olimpice la canotaj, a fost declarata sportiva secolului in disciplina sa, a devenit apoi chestor de Politie, echivalentul gradului de general de armata, iar acum conduce Federatia Romana de Canotaj.
 
S-a apucat de canotaj din curiozitate. Pana atunci, nu auzise vreodata de sportul acesta. Nici macar familia nu stia despre ce e vorba, dar profesorul care a selectionat-o a vorbit atat de frumos de canotaj, incat a decis sa-si faca bagajele in graba si sa plece la Bucuresti. La 24 de ani distanta se lauda cu 8 medalii olimpice, 12 mondiale si, cel mai important, cu titlul de „Cea mai buna canotoare a secolului XX”.

Elisabeta Lipa s-a nascut intr-o comuna din judetul Suceava, devenita acum oras, acolo unde copiii nu isi permit sa viseze prea departe. Era si cazul ei. Facuse atletism in scoala generala, iar mai apoi, datorita inaltimii, incepuse baschetul in liceu. Viata i s-a schimbat intr-o singura zi din toamna anului 1979.
 
Alaturi de alte 49 de fete, in luna ianuarie a anului 1980 a inceput primele antrenamente la canotaj pe lacul de la Complexul 23 August, iar dupa putin timp, a inceput sa scrie istoria care s-a incheiat abia peste 24 de ani. „Atunci am pus pentru prima oara vasla in mana, apoi peste numai trei luni am fost la campionatele de juniori de la Timisoara. Am si castigat. Peste doar un an, in 1981, am fost selectionata in lotul olimpic al Romaniei, desi inca eram junioara, si n-am mai plecat de acolo decat in 2004. In 1982, am cucerit prima medalie la Campionatele Mondiale, bronz in proba de patru vasle. Apoi, restul rezultatelor sunt cunoscute de aproape toata lumea”, isi explica ascensiunea fulminanta tanara venita din Siret. La doar trei ani dupa ce s-a apucat de canotaj, Elisabeta Lipa devenea campioana olimpica la Los Angeles, in proba de doua vasle. Daca la editia de la Londra, canotorii nu au obtinut nici macar un bronz, atunci, in 1984, Romania cucerea  5 din cele 6 titluri olimpice puse in joc.
 
Are o cariera fabuloasa, fapt ce i-a adus titlul de „Cea mai buna canotoare a secolului XX” din partea federatiei internationale de specialitate. Totul insa cu un sacrificiu enorm. Timp de aproape 11 luni pe an, sase zile pe saptamana, Elisabeta Lipa si-a petrecut timpul in cantonament. Se trezea zilnic la ora 6.45 pentru pregatirea de dimineata, iar ziua se incheia aproape 12 ore mai tarziu cu al treilea antrenament.
 
Primul moment de pauza a venit in 1997, atunci cand a ramas insarcinata cu Dragos, insa nu a rezistat mult in afara barcii si, doi ani mai tarziu, a revenit la pregatirea pentru Jocurile Olimpice de la Sydney. A fost si in premiera portdrapel pentru delegatia tricolora, incunandu-se totodata si pentru a patra oara campioana olimpica. A renuntat din nou dupa experienta australiana si s-a angajat in Ministerul de Interne tocmai cu gandul ca va sta aproape de familia pe care o neglijase atat timp. „Veneam la ora 8.00, plecam la ora 16.00. Respectam programul intocmai. Toata lumea se mira”, isi aduce aminte Lipa. Si-a dat insa seama ca mai poate vasli chiar daca batea spre 40 de ani. „Unii imi spuneau ca nu as mai putea face fata, dar eu eram constienta de fortele mele. In 2002 m-am intors la pregatire si in 2004 am cucerit un nou aur in proba de 8+1. Atunci am decis ca e momentul sa ma retrag”, isi explica revenirile. A fost la un pas de a se intoarce din nou la Beijing, dar a pus o singura conditie: construirea unei piste olimpice. Autoritatile au refuzat-o si astfel s-a intrerupt hegemonia tarii noastre in proba regina a canotajului.
 „In 2008, nu mai aveam motivatie pentru bani sau medalii. Am cerut doar crearea unei piste olimpice pentru ca eu sa revin, dar am fost refuzata si astfel nu am mai participat la Beijing”,- Elisabeta Lipa, cvintupla campioana olimpica

In anul 2009 a fost numita in functia de presedinte al Clubului Sportiv Dinamo. Tot in acelasi an a fost aleasa Presedinte al Federatiei de Canotaj, functie pe care o detine si in prezent.
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #40 : Octombrie 17, 2013, 07:50:16 »

Carmen Tocala – Secretar de stat in Ministerul Tineretului si Sportului

Carmen Tocala a condus, timp de 8 ani, baschetul romanesc. Anul trecut a fost pentru cateva luni sefa Agentiei Nationale pentru Sport si Tineret. In prezent este Secretar de stat la Ministerul al Tineretului si Sportului.

A refuzat numirea in functia de secretar general al Federatiei Internationale de Baschet pentru postul de presedinte al ANST.
A primat, in alegerea facuta, faptul ca sportul romanesc este foarte important pentru domnia sa. Dupa cum marturiseste, iubeste prea mult tricolorul, pe care vrea sa-l vada in fiecare zi.
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #41 : Octombrie 17, 2013, 07:51:20 »

Monica Pop - Manager General Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice din Bucuresti

Prof. dr. Monica Pop este una dintre cele mai titrate personalitati medicale ale momentului. Mereu in contact cu presa din Romania, directorul Spitalului Clinic de Urgente Oftalmologice din Bucuresti (detine aceasta functie de mai bine de 17 ani) sustine ca meritul nu este nici pe departe al ei. In schimb, considera ca este necesar sa devina "vocea" colegilor sai de breasla in momentele in care acestia nu au curajul sa iasa la rampa.

I-au fost pacienti si presedinti de stat, si oameni saraci. Uneori a redat oamenilor vederea, alteori viata. Monica Pop implineste chiar astazi 17 ani de cand este directorul Spitalului de Urgente Oftalmologice din Capitala.

S-a nascut intr-o familie de medici, iar deviza ei, e aceea ca trateaza toti pacientii in mod egal. Nu conteaza ce culoare sau etnie au. Pentru ca parintii erau foarte ocupati, pe doamna doctor a crescut-o bunica pana la varsta de 13 ani. A intrat prima data intr-o sala de operatii la varsta de 7 ani, iar la 8 isi seconda mama intr-o interventie chirurgicala, salvand o viata. <<Totdeauna am fost un copil foarte curios si am rugat-o pe mama sa ma lase sa vad si eu cum arata o operatie. Si am facut rau. Si mama a facut tot rau pentru ca mi-a dat voie. Eram prea mica. Era o pneumonectomie. Ei faceau si chirurgie toracica. Si o operatie din aceasta cu torace deschis e foarte dura. M-a marcat foarte tare. Am mers in sala de operatie cu fiul sefului contabil, care avea 17 ani. Deci, 10 ani diferenta. Mie mi-au pus o scarita pentru ca eram mica si nu ajungeam sa vad. M-au imbracat in halat… Baiatul a lesinat cand au facut incizia si l-au scos din sala. Eu am stat pana la sfarsitul operatiei. Nu mi-era bine deloc. M-a impresionat foarte tare! Eram foarte copil. Nu am mancat o luna de zile dupa acea operatie. Asta a fost prima experienta.>>
 
Cutremurul din 1977 ramane un punct de referinta in existenta sa pentru ca a salvat zeci de vieti omenesti, desi era doar studenta la medicina. A fost cea mai mare incercare medicala pe care o poate trai un om. A vazut lucruri pe care nu crede ca le vad sute de medici intr-o viata. Fiecare facea ce putea pentru a salva vieti.
Doamna doctor a continuat sa faca minuni in fiecare zi. Din punct de vedere medical, nu s-a gandit niciodata sa faca o evaluare. Au fost situatii in care in urma unei operatii a fost salvata viata cate unui pacient. Marturiseste ca atunci cand ii reuseste o operatie iti, este o realizare profesionala, insa cele in care esueaza, sunt adevarate tragedii. Din punct de vedere managerial, spitalul Oftalmologic este opera vietii sale.
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #42 : Noiembrie 04, 2013, 01:46:35 »

Violeta Luca – CEO Flanco

Absolventa a Academiei de Studii Economice din Bucuresti si a unui MBA in management, Violeta Luca si-a inceput cariera la AIG, ca unit manager, iar in 2005 a preluat pozitia de director executiv la distribuitorul de electrocasnice de import Marlevi. Un an mai tarziu, s-a mutat la Whirlpool Romania, unde a evoluat in cadrul companiei de la marketing Manager la Director national de vanzari, pozitie ocupata timp de aproape cinci ani.

Din 2011 a venit la Flanco in pozitia de Director de marketing, activitatea departamentului condus de ea avand un impact semnificativ asupra vanzarilor in crestere ale lantului de electroretail prin initiative precum Black Friday sau evenimente neconventionale.

Fire competitiva din copilarie, a facut sport de performanta timp de doi ani, pana cand a avut de ales intre a lua studiile foarte in serios si dorinta de a deveni o stea a gimnasticii nationale, la care a visat ani buni, chiar si dupa ce a renuntat la sport. Pana la 14 ani a mers la o scoala dintr-un sat de langa Bacau, apoi a urmat George Bacovia, unul dintre cele mai bune licee din judetul Bacau. In Bucuresti a ajuns cand s-a inscris la ASE, la Facultatea de Comert.

Din anul doi de facultate a avut si primul contact cu piata muncii: s-a angajat in asigurari, domeniu in care se cerea sa ai minimum 25 de ani si sa fii din capitala, ca sa ai un cerc cat mai larg de cunostinte. Violeta Luca nu se incadra nicicum in profilul acesta. Avea 20 de ani si nici nu era din Bucuresti. Avea insa o mare dorinta de a invata, de a se tine serios de treaba si de a duce la bun sfarsit lucrurile pe care le incepea. Asa a fost educata in familie.

Dupa trei luni in care nu a incheiat nicio asigurare, cu exceptia unui contract modic in valoare de 2 milioane de lei vechi, s-a spart gheata. A reusit sa incheie primul contract important cu cineva a carui prima anuala era de 5 miliarde de lei la vremea respectiva. A fost momentul decisiv cand i-a crescut increderea in sine si a ajuns de la o simpla studenta angajata in asigurari sa coordoneze o echipa de 40 de oameni.

Atunci a realizat ca vroia ce e mai bun de la viata, fiind totodata dispusa sa munceasca pentru asta. De la mama sa a invatat ca poate sa-si doreasca orice atat timp cat face lucrurile bine si este dispusa la efort. Dupa doi ani in asigurari, in perioada sustinerii licentei, a aflat de un post de asistent marketing la Whirlpool, unde s-a angajat in august 2002. Desi salariul era mult mai mic decat in asigurari, unde lucra pe baza de comision, sansa de a lucra in fascinanta lume a marketingului si de a intra intr-o companie din domeniul electroretailului, aflat in plin avant in Romania la inceputul anilor 2000, a contat enorm in viitoarea sa ascensiune profesionala. La cateva luni dupa ce s-a angajat la Whirlpool, cel care a recrutat-o a plecat la Philips, astfel incat a ramas singura in departamentul de marketing, raportand direct directorului general, cu bugete de 2-3 milioane de euro pe mana, dar si cu foarte multe lucruri de invatat si prezentari de sustinut atat in tara, cat si in strainatate, astfel incat nu putine au fost noptile de munca petrecute la birou. Un an mai tarziu se alatura departamentului de vanzari la Whirlpool, unde a devenit un foarte apreciat om de echipa, cu rezultate notabile.

In 2005, a intrat intr-o noua etapa de dezvoltare profesionala dupa ce acceptat provocarea de a conduce o companie mai mica, tot din domeniul retailului de electrocasnice, Marelvi, cu sediul la Radauti si cu o cifra de afaceri de peste 30 de milioane de euro. Dupa un an de naveta saptamanala Bucuresti – Radauti, cursuri de MBA si un program draconic de munca, ajunsa in pragul epuizarii, a revenit in Bucuresti la Whirlpool pe un post de trade marketing si apoi director comercial, pozitie din care conducea departamentul de vanzari si logistica.

A fost validata in aceasta functie la numai 27 de ani, dupa o serie de interviuri inclusiv cu unul dintre actionarii companiei-mama, in conditiile in care Whirlpool nu avea o traditie in a promova femei in pozitii cheie in departamentul de vanzari. In toata istoria companiei, pana la numirea ei in acea functie, mai exista o singura femeie director de vanzari, in SUA

Din aceasta pozitie coordoneaza o echipa tanara, de aproximativ 900 de angajati. Succesul reprezinta pentru Violeta Luca, in primul rand, un efort de echipa. In aceasta sintagma, atat efortul, cat si echipa sunt cuvintele-cheie. Nu crede in succesul peste noapte, ci in pregatirea si efortul sustinut care dau roade in timp.
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #43 : Noiembrie 04, 2013, 01:47:00 »

Maia Morgenstern - Director interimar al Teatrului Evreiesc de Stat

Maia Morgenstern este una dintre vedetele care a creat un renume tarii in care s-a nascut, calitatile sale remarcabile fiind apreciate in toate colturile lumii. Chiar daca nu si-a propus sa devina actrita, ci taxatoare de bilete, talentul sau a facut-o remarcata in implinirea unui destin artistic.

Prin simplitate, naturalete si multa pasiune pentru ceea ce face, Maia reuseste sa fie mai mult decat o actrita de succes, devenind o femeie de succes in tot ceea ce face.

Maia s-a nascut in Bucuresti, intr-o familie evreiasca. A fost casatorita de doua ori si are trei copii: Tudor Aaron, Eva Leea Cabiria si Ana Isadora, primul dintre acestia venind pe lume cand tanara mamica avea doar 22 de ani.

Maia Morgenstern este cu siguranta o vedeta in adevaratul sens al cuvantului. Este una dintre putinele femei din Romania care te fac sa te simti mandru ca esti roman. Dotata cu un urias talent, cu o imagine impecabila si cu o daruire totala, Maia a imbinat stralucit cariera cu viata de familie.

Cu toate ca este fiica de profesori si cu toate ca a ratat prima oara intrarea la Teatru, Maia Morgenstern a avut sansa ca in acel an sa fie cooptata in echipa Teatrului Evreiesc careia i-a fost fidela pana in ziua de astazi. Nu i se pare ca ar fi facut sacrificii prea mari pentru ca „atunci cand te daruiesti total, nu simti ca faci sacrificii.
Artista a studiat la Academia de Teatru si Film intre 1981 si 1985, apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt pana in 1988. A jucat pe scena Teatrului Evreiesc de stat din Bucuresti.

Printre rolurile notabile pe scena de teatru se numara Lola Lola, din Ingerul albastru (der Blaue Engel), sau Kathleen Hogan in Park Your Car in Harvard Yard. Ea este cunoscuta publicului roman mai ales pentru rolurile din filmele Balanta, Cel mai iubit dintre pamanteni, Patimile lui Hristos, cu ultimul facand furori in lumea cinematografiei mondiale.

A jucat roluri importante in peste 100 de piese de teatru pe marile scene ale tarii si ale lumii, cat si la Teatrul National Radiofonic si de Televiziune, interpretand numeroase roluri in piese de Shakespeare, Cehov, Gogol, Dumas, Molière, Ibsen, Mann, Lorca, Shaw, Strindberg, Horovitz, Waserman, Marlowe s.a.

Pentru Maia, arta este totul, este viata ei. Intrebata la un moment dat ce ar alege intre cinematografie si teatru, ea a raspuns ca ambele au scopul de a emotiona, si ca cele doua arte sunt complementare.
 
Trebuie sa fii atent in permanenta cum evolueaza lucrurile si la tot ce se intampla cu profesia ta.” Daca o rogi sa enumere atributele care au ajutat-o sa ajunga in top, Maia iti raspunde scurt: „Respect fata de sine. Un nu hotarat superficialitatii. Multa luciditate. Sinceritatea si umorul. Increderea in tine este de asemenea esentiala. Daca nu ai tu incrdere, cine altcineva poate sa aiba? Asta nu exclude desigur, nevoia de perfectionare sau justa valoare si nu inseamna automultumire”.
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #44 : Noiembrie 04, 2013, 01:47:33 »

Ecaterina Andronescu – Presedinte Senatul Universitatii Politehnica din Bucuresti

Profesor universitar doctor, Ecaterina Andronescu este presedinte al Senatului Universitatii Politehnice  din Bucuresti, rector al aceleiasi universitati si Presedintele Consiliului National al Rectorilor din Romania. Din 1996 este membra PSD, iar recent a fost aleasa presedinte al Organizatiei PSD din Municipiul Bucuresti. Din 22 decembrie 2008 si pana la 1 octombrie 2009 a fost Ministrul Educatiei, Cercetarii si Inovarii in Guvernul Boc, functie pe care a detinut-o si in perioada 2000-2003. Are aproape 200 de lucrari stiintifice publicate in reviste de specialitate peste 60 de contracte de cercetare stiintifica nationale sau internationale (56 cu responsabilitate directa), trei carti aparute si detine si un brevet de inventie.

Pasiunea pentru chimie, marturiseste doamna Andronescu, a dobandit-o de la profesoara de chimie din liceu, care a stiut sa-i insufle dragostea pentru acest univers arid, dar fascinant. Profesoara de chimie a incurajat-o sa participe la olimpiadele scolare si rezultatele obtinute au determinat-o sa mearga mai departe in acest domeniu.

A intrat la facultatea de chimie, fara meditatii, in conditiile in care pe vremea aceea, ultima medie era 8,60-8,70. In facultate, a avut parte, dupa cum chiar domnia sa marturiseste, de niste profesori absolut extraordinari, majoritatea formati la scoala germana, cu o anumita rigoare, cu autoritatea pe care ti-o da o meserie foarte bine facuta. <<Am avut printre profesorii mei pe academicienii Emilian Bratu, Ecaterina Nenitescu, George Costeanu, toti creatori de scoala. Fiecare in parte a pus bazele unei anumite specializari. Erau "monstrii sacri" ai acestor domenii, dar erau si niste modele extraordinare. Nu pot sa nu ma gandesc cata dreptate avea profesorul Nenitescu, cand spunea: "Ca sa poti sa transmiti stiinta, trebuie sa fii tu insuti creator de stiinta sau cel putin sa te straduiesti".>>

La absolvirea facultatii i s-a propus sa ramana la catedra, sa devina cadru didactic. Doamna Andronescu marturiseste ca aceasta propunere a reprezentat un moment de deruta intrucat dorinta domniei sale era de a deveni cercetator. A ramas, inca din prima zi, in cadrul catedrei de Stiinta a Materialelor, din Facultatea de Chimie Industriala.

Studii
In 1998 a urmat o specializare la University of Sevilla Spania.
- 1995, 1997 - specializari la University of London, Darlinghton, Marea Britanie
- 1994, 1995 - specializari la Universitatea "Claude Bernard", Lyon Franta
Din 1982 este doctor in Stiinta si Ingineria Materialelor Oxidice

In 1972 a absolvit Facultatea de Chimie Industriala, de la Universitatea Politehnica Bucuresti, specializarea Stiinta si Ingineria Materialelor Oxidice.

Activitate profesionala
Din 2004 este rectorul Universitatii Politehnice Bucuresti si presedintele Consiliului National al Rectorilor
Intre 1992 si 2004 a fost decan la Facultatea de Chimie Industriala, Universitatea Politehnica Bucuresti
Din 1994 este profesor universitar la UPB
In perioada 1989 - 1992  a fost prodecan al Facultatii de Chimie Industriala
Intre 1990 si 1994 a fost conferentiar la Universitatea Politehnica Bucuresti
In perioada 1983 - 1990 a fost sef lucrari (lector) la UPB
Intre 1972 si 1983 a fost asistent universitar, Universitatea Politehnica Bucuresti

Activitatea politica
Din decembrie 2008 pana in octombrie 2009 a fost ministru al Educatiei in Cabinetul Emil Boc
In noiembrie 2008 a fost aleasa senator PSD de Bucuresti

In perioada 2004- 2008 a fost deputat PSD de Bucuresti, membru in Comisia pentru invatamant, stiinta, tineret si sport
Intre 2000-2004 a fost deputat PSD si membru in Comisia de Invatamant, Stiinta si Tineret a Camerei Deputatilor
In perioada 2000 - 2003 a fost ministrul Educatiei si Cercetarii, in Guvernul Adrian Nastase
In perioada 1996-2000 a fost deputat PDSR si secretarul Comisiei de Invatamant, Stiinta si Tineret din Camera Deputatilor
Din 1997 este vicepresedinte al Organizatiei PSD a Municipiului Bucuresti, membru in Consiliul National PSD si  membru in Biroul Executiv Central al partidului
In 1996 a intrat in PSD
In perioada 1995 - 1996 a fost secretar de stat in Ministerul Educatiei si Cercetarii
Ministru al Educatiei in Guvernul Nastase
Ecaterina Andronescu nu si-a dus mandatul la bun sfarsit fiind revocata de premierul de atunci Adrian Nastase in iunie 2003.
In noiembrie 2008, Ecaterina Andronescu a candidat pentru un mandat de senator in colegiul. nr 10 din Bucuresti. Era primul scrutin parlamentar in sistem uninominal.
La alegeri, Ecaterina Andronescu a obtinut 48,82% din voturi in colegiul sau, clasandu-se pe primul loc. A intrat in Parlament la redistribuire.

Distinctii, decoratii
2002   - Steaua Romaniei in grad de Cavaler
2003   - Doctor Honoris Causa Universitatea Tehnica Iasi, Universitatea A. Vlaicu Arad
2004 - Doctor Honoris Causa Universitatile Politehnica Timisoara, Suceava, Petrosani
2003 - membru corespondent al Academiei Tehnice Baia Mare
2004 - membru al Academiei Oamenilor de Stiinta
2003 - membru al Academiei de Stiinte Tehnice
Este  membru in Societatea Europeana de Ceramica si membru fondator al Societatii Romane de Ceramica, Societatii Romane de Chimie si Societatii Romane de Inginerie Chimica.
Este  membru al Academiei Oamenilor de Stiinta si presedintele Asociatiei Profesorilor Social Democrati.
Memorat
Pagini: 1 2 [3] 4 5   In sus
 
Schimbă forumul:  

cron