star Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - Investește în oameni!
Pagini: [1] 2   In jos
Autor Subiect: Stiri generale - drepturi incalcate  (Citit de 8997 ori)
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« : Octombrie 24, 2013, 09:33:39 »

http://discriminare.md/actualitate/28-milioane-usd-vor-fi-investiti-pentru-adaptarea-scolilor-moldovenesti-cu-rampe/

2,8 milioane USD vor fi investiți pentru adaptarea școlilor moldovenești cu rampe

Școlile generale vor fi renovate pentru a facilita accesul copiilor cu dizabilități. În acest sens, Guvernul Moldovei a aprobat proiectul de lege privind ratificarea Acordului de Grant dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare pentru proiectul „Integrarea copiilor cu dizabilități în școlile generale”.

Documentul prevede selectarea a circa 20 de școli, ulterior vor fi reabilitate și renovate încăperile școlilor pentru a construi rampe, a instala balustrade și a schimba ușile. Cadrele didactice și părinții vor fi instruiți cum să integreze mai ușor copiii cu dizabilități în școală.

Guvernul Moldovei va beneficia de un grant de 2,8 milioane de dolari, care urmează a fi investiți până în 2016. Potrivit unui raport al Ministerului Educației, doar 11% din instituțiile de învățământ sunt adaptate pentru persoanele cu dizabilități.

Potrivit unui sondaj sociologic al Fundației Soros, 2/3 dintre respondenţi afirmă că copiii cu dizabilităţi nu sunt ca toţi copiii și că trebuie să fie educaţi în şcoli speciale, 40% cred că persoanele cu dizabilităţi sunt incapabile de
a munci, 39% – că persoanele cu dizabilităţi mentale sunt periculoase și trebuie izolate, 28% – că persoanele cu dizabilităţi nu pot avea familie.
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #1 : Octombrie 24, 2013, 09:35:07 »

Femeia roma din Grecia la care a fost gasita o fetita blonda sustine ca mama ei ar fi romanca

Femeia roma in grija careia a fost gasita o fetita blonda in varsta de patru ani, in Grecia, sustine ca aceasta i-a fost incredintata in urma cu doi ani de o romanca, relateaza Daily Mirror, in editia electronica.

Femeia a declarat, vineri, din inchisoare, ca o romanca i-a incredintat fetita ca sa aiba grija de ea in timp ce isi face cumparaturile si ca aceasta nu s-a mai intors.

"Nu i-am facut niciun rau. O iubim si ea ne iubeste pe noi ... i-am oferit tot ce am putut, asa cum am facut pentru ceilalti copii ai nostri", a declarat ea.

Femeia in varsta de 40 de ani si un barbat in varsta de 39 de ani au fost acuzati de rapire de politia greaca si se afla in arest preventiv. Fetita, care se numeste Maria, a fost gasita alaturi de alti 13 copii intr-o tabara de romi din Farsala, miercuri. Ea nu seamana deloc cu cuplul grec si testele ADN au confirmat ca nu se inrudesc.

Ofiterul de politie Vasilis Halatsis de teme ca cei doi romi greci sunt implicati in activitati de obtinere ilegala de beneficii sociale. Mama a fost acuzata si de incasare ilegala de ajutoare pentru copii si falsificarea documentelor de identitate si a certificatelor de nastere.

Trasaturile fetitei sugereaza ca aceasta ar proveni din estul sau nordul Europei, desi vorbeste limba roma.
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #2 : Octombrie 24, 2013, 09:41:02 »


Raportul dintre femei și bărbați s-ar putea modifica în viitorul scrutin electoral

Comisia guvernamentală pentru egalitate între femei şi bărbaţi a pus în discuție aplicarea Convenţiei cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei în Republica Moldova.

Într-un raport au fost enumerate rezultatele obţinute de Republica Moldova în realizarea prevederilor Convenției în perioada 2006-2011, dar şi o serie de bariere în respectarea drepturilor femeilor.

Totodată, au fost puse în discuţie un şir de amendamente legislative care să excludă neclarităţile, pentru a elimina discriminarea faţă de femei şi a asigura egalitatea de gen. Modificările sunt menite să armonizeze legislaţia naţională la prevederile Legii nr.5-XVI din 9 februarie 2006.

Un subiect important a fost necesitatea stabilirii cotei de participare minimă atât pentru femei, cât și pentru bărbați în structurile de reprezentare publică, în activitatea celor internaţionale și pe listele de partid.

„Este important să asigurăm aprobarea amendamentelor legislative până la sfârşitul acestui an dacă dorim să avem un set de legi echilibrat din punct de vedere al egalităţii de gen până la următorul scrutin electoral. Acesta este şi angajamentul Guvernului prin planul de acţiuni aprobat în şedinţa Cabinetului de miniștri din 30 iulie”, a menţionat Tatiana POTÎNG.
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #3 : Octombrie 24, 2013, 09:47:42 »

http://www.prosport.ro/fotbal-extern/international/nou-plan-impotriva-rasismului-si-discriminarii-din-partea-fifa-11474242?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+prosport%2FzWZD+%28ProSport.ro%29

Nou plan împotriva rasismului şi discriminării din partea FIFA


Share

Utile

    Clasament Liga 1
    Meciurile etapei
    ProSport pe iPhone

FIFA are în plan să creeze un clasament al ţărilor care au probleme cu rasismul şi discriminarea în sport. Un delegat al forului, sud africanul Tokyo Sexwale, a declarat la un forum al Naţiunilor Unite că aceasta este una dintre probleme cheie de rezolvat pentru FIFA şi că la începutul anului va avea loc un summit unde se vor discuta aceste teme.

"Acest barometru al rasismului ar trebui să spună fiecărei societăţi că modul în care se comportă sportivii ţării respective, strică imaginea acesteia în lume", a declarat oficialul.

FIFA va oferi mai multe detalii despre acest proiect la o întrunire din Qatar, ce va avea loc în luna decembrie.
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #4 : Octombrie 24, 2013, 09:48:54 »

http://www.evz.ro/detalii/stiri/analiza-ce-domeniul-it-un-sector-al-barbatilor-1060387.html

Domeniul IT, un sector al bărbaţilor. Cât PIERDE industria din cauza discriminării femeilor şi care sunt motivele DEFICITULUI de „IT-iste”

Femeile sunt slab reprezentate în sectorul IT, la nivelul Uniuniii Europene, deşi acestea ar putea aduce o creştere a PIB-ului european cu 9 miliarde de euro, arată un studiu al Comisie Europene. Printre motivele care le împiedică să participe pe deplin la acest sector se numără stereotipurile legate de rolul femeilor, dar şi factori ce ţin de afectarea vieţii personale şi de lipsa unor modele feminine în acest sector.
IT-iștii sunt la mare căutare atât în țară, cât și în străinătate

În prezent, la nivelul Uniunii Europene, doar 29 de femei din 1.000 (care au o diplomă de licenţă) sunt licenţiate în domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC), în comparaţie cu 95 de bărbaţi care deţin o astfel de diplomă.

Mai mult, doar 4 femei din 1.000 vor lucra în cele din urmă în sectorul IT, arată un studiu efectuat de Comisia Europeană. Chiar şi aşa, foarte multe femei părăsesc acest domeniu în mijlocul carierei şi sunt subreprezentate în poziţiile de conducere şi în funcţiie de decizie, chiar mai mult decât în alte sectoare. Numai 19,2 % din lucrătorii din sectorul TIC se află în subordinea unei femei, în comparație cu 45,2 % din lucrătorii din alte sectoare.

Şi salariile femeilor care lucrează în domeniul IT sunt cu aproape 9 % mai mici decât ale celor din alte sectoare ale economiei. IT-istele au însă o flexibilitate mai mare în ceea ce privește organizarea programului lor de lucru și sunt mai puțin expuse șomajului, având în vedere perspectivele pe piaţa muncii. Până în 2015, vor exista în UE în jur de 900 000 de posturi vacante în sectorul tehnologiei informaţiei.

PIB-ul european ar putea însă să crească cu aproximativ 9 miliarde EUR (de 1,3 ori PIB-ul Maltei), dacă această tendinţă s-ar inverse, iar femeile ar avea acelaşi grad de ocupare în sectorul digital ca bărbaţii, arată studiul Comisie Europene. Organizațiile în care prezența femeilor în poziții de conducere este mai mare obțin o rentabilitate a capitalurilor proprii cu 35 % mai mare și un randament general pentru acționari cu 34 % mai mare decât alte organizații comparabile.

„Acum știm, dincolo de orice îndoială, că un număr mai mare de femei într-o întreprindere înseamnă o întreprindere mai prosperă. Este timpul ca sectorul informatic să își dea seama de acest lucru și să ofere femeilor șansa de a ajuta acest sector și ca economia Europei să beneficieze de enormul lor potențial”, a declarat Neelie Kroes, vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabilă cu agenda digitală.

Printre factorii care împiedică femeile să participe pe deplin în acest sector sunt tradițiile culturale și stereotipurile legate de rolul femeilor, factorii sociali și psihologici, cum ar fi lipsa de încredere în sine, lipsa de competențe de negociere, reticența față de riscuri și atitudinile negative privind concurența și obstacolele externe, precum şi dificultățile în a găsi unui echilibru între viața personală și profesională și lipsa de modele de urmat în acest sector.

Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #5 : Octombrie 24, 2013, 09:52:10 »

http://discriminare.md/discriminarea-in-lume/o-scoala-islamica-din-marea-britanie-a-fost-inchisa-din-cauza-valului/


Discriminarea în lume, Minorități religioase — October 3, 2013 10:52
O școală islamică din Marea Britanie a fost închisă din cauza vălului




Scoala islamica Al-Madinah din orasul Derby s-a inchis, dupa ce guvernul britanic a inceput o ancheta privind contractele impuse profesoarelor care le obligau sa vina acoperite cu voal islamic in fata elevilor.

Autoritatea de control a scolilor din Marea Britanie verifica acuzatiile aduse scolii ca a impus un cod strict de practici islamice, inclusiv segregarea elevilor in functie de sex, arata The Guardian.

Scandalul a pornit dupa ce BBC a dezvaluit ca fosti membri ai corpului profesoral au povestit ca fetele erau fortate sa stea in spatele clasei iar profesoarele, inclusiv cele care nu erau de credinta musulmana, erau obligate sa poarte hijab.

Stuart Wilson, profesor in cadrul scolii, a spus ca scoala va fi inchisa temporar. El a scris pe site-ul scolii ca, din cauza “problemelor legate de sanatate si siguranta”, s-a luat decizia de a inchide scoala pentru elevii ciclurilor primare si secundare, pana cand siguranta tuturor va fi asigurata. El a mentionat ca deschiderea se va intampla cat mai repede.

“Investigam deja aceasta scoala inainte ca acuzatiile sa devina publice”, a declarat un purtator de cuvant al ministerului britanic al Educatiei. Scoala s-a deschis in septembrie 2012. Primul sau director, Andrew Cutts-Mckay, a plecat insa dupa mai putin de un an.

El declarase la deschidere ca scoala va fi un spatiu multicultural, cu jumatate de elevi musulmani si jumatate apartinand altor credinte, in care toti vor putea sa afle informatii despre celelalte confesiuni. Scoala nu era de stat dar era inscrisa intr-un program care ii permitea sa acceseze fonduri publice.
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #6 : Octombrie 24, 2013, 11:36:30 »

http://www.realitatea.net/nu-s-a-putut-angaja-in-cadrul-primariei-pentru-ca-nu-stia-maghiara-ce-a-decis-instanta_1285108.html

Nu s-a putut angaja în cadrul primăriei pentru că NU ŞTIA MAGHIARĂ.

Florian Mocan, secretarul comunei Carastelec, judeţul Sălaj, a dat în judecată Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) şi Primăria Pericei pentru că a fost respins la examenul pentru angajarea pe postul de secretar al comunei din cauză că nu a ştiut să traducă un text din română în maghiară. Acum, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins, în urmă cu câteva zile, recursul făcut de Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD) împotriva sentinţei civile a Curţii de Apel Cluj, prin care instituţia este obligată să-i plătească şimleuanului Florian-Sorinel Mocan 1.000 de lei, reprezentând daune morale.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins, în urmă cu câteva zile, recursul făcut de Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD) împotriva sentinţei civile a Curţii de Apel Cluj, prin care instituţia este obligată să-i plătească şimleuanului Florian-Sorinel Mocan 1.000 de lei, reprezentând daune morale. De asemenea, instanţa supremă a obligat CNCD să suporte şi cheltuielile de judecată, în valoare de 547 de lei.

Secretar al comunei Carastelec, Florian Mocan şi-a încercat norocul, în aprilie 2011, la concursul organizat de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), pentru ocuparea postului de secretar al Primăriei Pericei. Ajuns la Bucureşti, unde trebuia să susţină concursul, şimleuanul a constatat că este pus în faţa unui test de limbă maghiară, situaţia la care nu se aştepta, întrucât niciun act normativ nu stabileşte că secretarul unei comune trebuie să cunoască această limbă.

Considerându-se discriminat, funcţionarul şi-a căutat dreptatea în instanţă. Astfel, a contestat condiţia restrictivă la CNCD, care i-a respins contestaţia, stabilind printr-o rezoluţie că sălăjeanul nu a fost discriminat. Acesta a mers, însă, mai departe, contestând în instanţă decizia Consiliului şi obţinând câştig de cauză atât la Curtea de Apel Cluj, cât şi în 25 septembrie, la recursul de la Bucureşti.

Florian Mocan a contestat şi rezultatul concursului pentru postul de secretar în Pericei, prima instanţă, respectiv Curtea de Apel Cluj, dându-i câştig de cauză. Magistraţii au dispus anularea concursului şi i-au obligat pe ANFP şi Primăria Pericei să-i achite bărbatului despăgubiri morale în valoare de 5.000 de euro, dar şi să suporte cheltuieli de judecată în sumă de 204 lei. Cele două instituţii au făcut recurs, care va fi judecat anul viitor de către Înalta Curte.





Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #7 : Octombrie 24, 2013, 11:41:32 »

http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Studentii-medicinisti-recomanda-promovarea-drepturilor-omului-si-a-nediscriminarii-in-sistemul-sanitar_19131/

Studentii medicinisti recomanda promovarea drepturilor omului si a nediscriminarii in sistemul sanitar

Cursul optional "Etica si non-discriminarea grupurilor vulnerabile in sistemul de sanatate" este necesar atat in invatamantul universitar medical, cat si in unitatile sanitare din Romania, deoarece subiectele precum respectarea drepturilor pacientilor si obligatiile cadrelor medicale sunt prea putin abordate si cunoscute de catre viitorii profesionisti medicali, sustin reprezentantii studentilor de la trei universitati de medicina din tara, potrivit Agerpes.

Potrivit reprezentantilor medicinistilor, studentii si cadrele medicale ar trebui sa urmeze si cursul optional pentru buna informare a viitorilor medici, dar si cel pentru invatarea si recunoasterea unor probleme sociale existente in Romania.

Reprezentantilor studentilor din cele trei universitati de medicina din tara considera ca prestigiul unei universitati creste considerabil prin formarea unor medici de calitate, capabili sa se adapteze nevoilor pacientilor apartinand grupurilor vulnerabile.

Promovarea drepturilor omului in invatamantul universitar medical si fenomenul discriminarii grupurilor vulnerabile in sistemul de sanatate a fost abordat si dezbatut pe larg in cadrul atelierului national 'Sanatate, Nediscriminare, Interculturalitate', desfasurat la Eforie Nord.

Evenimentul a fost organizat de Asociatia pentru Dezvoltare si Incluziune Sociala (ADIS), in parteneriat cu Universitatea de Medicina si Farmacie 'Gr. T. Popa' Iasi, Universitatea de Medicina si Farmacie 'Iuliu Hatieganu' Cluj-Napoca, Universitatea de Medicina si Farmacie Targu Mures si cu Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.

"Evenimentul, aflat la a doua editie, a fost organizat in cadrul proiectului 'Promovarea drepturilor omului si a nediscriminarii in invatamantul universitar medical din Romania' finantat de Comisia Europeana, prin Programul Tineret in Actiune, Actiunea 5.1 intalniri ale tinerilor cu responsabilii politicilor de tineret", se arata intr-un comunicat de presa al Asociatiei pentru Dezvoltare si Incluziune Sociala (ADIS) remis joi AGERPRES.

Asociatia pentru Dezvoltare si Incluziune Sociala (ADIS) este o organizatie neguvernamentala infiintata in anul 2009 care participa in procesul de elaborare si de implementare a politicilor publice pentru incluziunea sociala a grupurilor dezavantajate in general si a minoritatii rome in special. Incepand cu anul 2010 ADIS a dezvoltat si implementat trei proiecte de succes pentru crearea si introducerea in programa universitatilor de Medicina si Farmacie din Romania a cursului universitar "Etica si non-discriminarea grupurilor vulnerabile in sistemul de sanatate".
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #8 : Decembrie 09, 2013, 01:44:45 »

Ce parere aveti? Se incalca sau nu niste drepturi in randul femeilor?

http://www.wall-street.ro/articol/Economie/158278/guvernul-a-decis-femeile-si-barbatii-ies-la-pensie-la-aceeasi-varsta.html

Proiectul de lege care prevede ca femeile nascute dupa 1970 se vor pensiona la 65 de ani incepand din 2035, cand va fi egalizata varsta de pensionare pentru femei si barbati, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani si minim de 15 ani, a fost avizat, miercuri, de Guvern, afirma surse oficiale, scrie Mediafax.

Proiectul, propus de Ministerul Muncii, modifica Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Atingerea acestor varste de pensionare se va realiza prin cresterea graduala a varstelor standard, in raport cu data nasterii.

Astfel, in perioada ianuarie 2011-ianuarie 2015, varsta de pensionare a femeilor va creste de la 59 de ani la 60 de ani, iar cea a barbatilor, de la 64 la 65 de ani.

Dupa ianuarie 2015 va continua cresterea graduala a varstei de pensionare doar pentru femei, de la 60 la 63 de ani pana in anul 2030, fiind reglementata si cresterea stagiului minim de cotizare la 15 ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati.
Pensionarea femeilor la 65 de ani, obligatie europeana

Premierul Victor Ponta a sustinut, miercuri, ca pensionarea femeilor din Romania la varsta de 65 de ani, incepand cu anul 2035, reprezinta o obligatie europeana de la care nu se poate deroga. El a aratat ca Guvernul a discutat un proiect de lege in acest sens.

Intrebat daca s-a discutat miercuri in Guvern despre egalizarea varstei de pensionare pentru femei si barbati, Ponta a raspuns afirmativ, precizand ca masura va fi adoptata din 2035.

"Incepand cu 2035, deci peste 22 de ani din acest moment, Romania este obligata ca membra UE sa se alinieze la varsta europeana minima de 65 de ani", a spus Ponta. El a precizat ca exista tari UE in care varsta de pensionare este deja chiar mai ridicata.



Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #9 : Ianuarie 17, 2014, 10:06:44 »

http://www.wall-street.ro/articol/Marketing-PR/159743/80-dintre-britanici-cred-va-presa-incurajeaza-discriminarea-in-relatarile-despre-imigratie.html

Britanicii: presa discrimineaza in relatarile despre imigratie

Aproape 80 la suta dintre britanici cred ca modul in care presa prezinta subiectele despre minoritati, inclusiv despre imigranti, incurajeaza discriminarea, potrivit unui sondaj realizat in contextul polemicilor despre romani, Autoritatea audiovizuala (Ofcom) fiind sesizata despre aceasta situatie.

Potrivit unui sondaj de opinie efectuat de Institutul "Runnymede Trust" la comanda ziarului The Independent, 78 la suta dintre respondentii britanici de toate etniile considera ca presa britanica incurajeaza discriminarea prin modul de abordare a subiectelor despre grupurile minoritare. Sondajul a fost efectuat pe un esantion reprezentativ pentru diversitatea etnica din Marea Britanie, dar preocuparile privind impactul relatarilor de presa exista si in randul albilor din Marea Britanie, noteaza The Independent.

"Concluziile sondajului coincid cu intensa acoperire mediatica a presupusei veniri in Marea Britanie a noilor imigranti din Romania si Bulgaria dupa eliminarea restrictiilor pe 1 ianuarie. In randul respondentilor est-europeni, 89 la suta dintre ei cred ca abordarea mass-media contribuie la intensificarea rasismului, ei reprezentand grupul etnic cel mai ingrijorat de aceste tendinte, dupa comunitatea pakistaneza" (cu 94 la suta), precizeaza The Independent.

In acest context, voci ale opozitiei laburiste au cerut sesizarea Oficiului pentru Comunicatii (Ofcom), organismul guvernamental responsabil de supravegherea audiovizualului si telecomunicatiilor, inclusiv a presei online.

    O sa va dau foc, idiotilor nenorociti!

Un caz special este cel al postului tv Channel 4, care a decis sa dedice viitorul episod al serialului-documentar "Benefits Street" ("Strada beneficiilor sociale") imigrantilor est-europeni suspectati ca abuzeaza de sistemul generos al indemnizatiilor sociale.

Viitorul episod al controversatului serial care a atras deja sute de sesizari la Ofcom contine o scena despre imigranti romani care ar invada strada James Turner din orasul Birmingham, fiind urmati de nomazi in carute.

    Romanii cred ca au devenit stapanii strazilor noastre.

"Responsabilitatea Ofcom este sa se asigure ca organismele media prezinta materialele informative in mod echilibrat, dar, unde apar tendinte rasiste, este clar ca nu este respectat acest criteriu", a reactionat Helen Goodman, ministru al Culturii in Cabinetul din umbra, format de opozitia laburista. In una dintre scenele documentarului, unul dintre personaje, Fungi, striga spre imigranti prezentati drept romani: "Nici macar nu vorbiti engleza!", dupa care se adreseaza tiganilor din carute: "O sa va dau foc, idiotilor nenorociti!"

In controversatul serial, imigranti prezentati ca fiind romani care incearca sa infiinteze o firma pentru colectarea de fier vechi sunt descrisi ca fiind mai muncitori decat multi dintre britanici. Insa sunt acuzati de principalul personaj al serialului, Black Dee, ca fura bicicletele copiilor si scutere. Un alt personaj, Becky, afirma: "Romanii cred ca au devenit stapanii strazilor noastre".

"Sunt foarte ingrijorata in legatura cu emisiunea postului Channel 4 «Benefits Street»", insista Helen Goodman.

Dupa primul episod al serialului-documentar "Benefits Street", la Autoritatea de reglementare Ofcom au fost depuse peste 300 de sesizari referitoare la presupusa prezentare intr-un context negativ a beneficiarilor de indemnizatii sociale.

Postul tv Channel 4 a comunicat ca serialul "indeplineste pur si simplu functia de observare a realitatilor sociale".





Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #10 : Ianuarie 17, 2014, 10:07:44 »

http://www.wall-street.ro/articol/Social/159703/spiegel-problema-tiganilor-sunt-discriminati-neintelesi-ignorati-si-agresati.html

Cum vede Spiegel “problema tiganilor”: sunt discriminati, neintelesi, ignorati si agresati

Cunoscutul cotidian german der Spiegel subliniaza intr-un reportaj ca tiganii veniti din Europa de Est sunt prost primiti in tarile vestice, discriminati, neintelesi, deseori acestia suferind din cauza oprobriului populatiei care incearca sa ii respinga.

Mai mult de 10 milioane de tigani traiesc in prezent in Europa, zeci de mii dintre ei “fugind” catre vest in incercarea “de a scapa de discriminarile la care sunt supusi in Europa de Sud-Est. Dar tarile membre ale UE esueaza in a-i ajuta”, scrie der Spiegel.

Cotidianul considera ca tiganii sunt discriminati in Romania, Bulgaria, Serbia, Cehia, Ungaria dar si in alte parti. Ajungand in Franta, Italia sau Germania, ei traiesc la limita, in corturi, paduri sau cladiri parasite. Unii ajung sa fure. “Chiar si in vest, acestia raman foarte saraci si sunt discriminati”, puncteaza Spiegel.

Cotidianul german trece in revista toata istoria de suferinta a tiganilor care, scrie editia online a jurnalului, “au trait in Europa de peste 1.000 de ani, timp in care au fost ostracizati, persecutati si marginalizati timp de secole. Rromii raman minoritatea cea mai numeroasa din Europa – si raman oamenii nedoriti ai Europei”.

Spiegel nu puncteaza decat vag motivele pentru care acestia s-ar confrunta cu aceste probleme si nu aminteste de programele guvernelor de integrare/educare ale acestora. In schimb, in articol acestia sunt vazuti ca persoane care vor sa munceasca dar deseori nu gasesc unde sau sunt respinsi pentru simplul motiv ca sunt “tigani”.

“O vizita in Antena, o asezare la marginea Belgrad-ului, capitala Serbiei, arata cat mai este de imbunatatit in conditiile de a locui in Bulgaria, Romania si Serbia. Nu exista apa curenta, toaletele sunt gauri in pamant. Aerul miroase a urina si a plastic topit”, scrie Spiegel.

Articolul isi indreapta privirea si asupra discriminarilor venite din state dezvoltate precum Germania, Franta sau Italia.

“Sentimentele catre rromi sunt chiar mai ostile in alte tari dezvoltate din UE. In Italia, guvernul incearca sa relocheze toata populatia in cartiere speciale, in locuinte inumane”.

In Ungaria, Gabor Daroczi, director al fundatiei Romaversitas care ofera fonduri de educatie pentru tigani, spune ca “Rromii nu isi pot gasi locuri de munca, copii nu sunt educati”. El spune ca discriminarile privind tiganii in Ungaria ii aduc aminte de anii ’30.

Articolul Spiegel ignora aproape complet faradelegile si cersetoria tiganilor, amintind insa mult mai clar discriminarile catre acestia – “in august, trei barbati au fost gasiti vinovati pentru ca au ucis sase Rromi ca urmare a urii rasiale”.

Intre timp, Uniunea Europeana nu ia masuri clare si concrete privind aceste probleme, incheie Spiegel.




Memorat
Alex
Newbie
*

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 6


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #11 : Ianuarie 28, 2014, 01:50:59 »

Mai bine mai tarziu decat niciodata - Copiii ale căror drepturi sunt încălcate vor putea sesiza direct ONU

         "Copiii ale căror drepturi au fost încălcate vor putea de acum să depună o plângere pe lângă un comitet specializat al ONU, potrivit unui comunicat difuzat de organizaţia internaţională, relatează marţi AFP. Al treilea protocol facultativ la Convenţia ONU privind drepturile copilului, care va intra în vigoare în aprilie, a stabilit o procedură de comunicare şi protejează în mod expres dreptul copiilor la o cale de recurs în caz de încălcare a drepturilor lor.  Acest protocol, salutat de UNICEF şi de apărătorii drepturilor copilului, trebuie să fie ratificat de cel puţin zece state. Costa Rica va deveni al zecelea semnatar, marţi, la New York. Potrivit textului, copiii vor putea să depună plângeri individual sau în grupuri vizând încălcări ale drepturilor lor, în termenii Convenţiei privind drepturile copilului şi în baza protocolului privind copiii în conflictele armate, cel privind vânzarea de copii precum şi folosirea copiiilor în prostituţie şi pornografie.

        Comitetul pentru drepturile copilului, format din 18 experţi în drepturile omului, poate lua măsuri măsuri pentru protejarea copiilor care depun plângeri împotriva unor eventuale represalii, cerând statului în cauză să adopte măsuri provizorii în apărarea respectivului copil sau grup de copii.

        În cazul în care statul în cauză este considerat vinovat de încălcarea Convenţiei, va fi obligat să pună în aplicare recomandările făcute de comitet.

        Totuşi, numai copiii din ţările ale căror guverne au ratificat protocolul facultativ ce stabileşte o procedură de comunicare pot depune o plângere pe lângă comitet. Ţările care au ratificat al treilea protocol facultativ sunt: Albania, Germania, Bolivia, Spania, Gabon, Muntenegru, Portugalia, Slovacia, Thailanda şi Costa Rica.AGERPRES/( AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Mihaela Toth)"
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #12 : Ianuarie 31, 2014, 11:48:52 »


Marș împotriva avorturilor în SUA și Franța

Marș anti-avort la Washington. Zeci de mii de oameni cer anularea legii care autorizează avorturile. Denumită „Marşul pentru Viaţă”, manifestația are loc în fiecare an, în semn de protest faţă de legalizarea întreruperilor de sarcină, reglementare care s-a facut acum 41 de ani, printr-o decizie a Curţii Supreme.

Este cea mai mare manifestaţie anti-avort din lume. Ca de fiecare dată, participanţii vor mărşălui prin faţa Congresului şi se vor aduna în faţa sediului Instanţei supreme, pentru a cere revocarea legii.

Şansele de a atrage tot mai mulţi americani de partea lor sunt însă minime. Doar 30 % dintre americani se pronunţă împotriva avortului, un procent rămas neschimbat de 15 ani.

Un “Mars pentru viata” a fost organizat și de opozantii avortului in Franta, care a reunit duminica la Paris 16.000 de persoane, potrivit politiei, si 40.000 potrivit organizatorilor.

Manifestantii, impulsionati de “exemplul” spaniol, protestau data de unele dispozitii ale unui proiect de lege, care va fi discutat incepand de luni de catre deputatii francezi si care, potrivit criticilor sai, “banalizeaza total” intreruperea voluntara de sarcina.

Defiland si strigand “Da vietii” au “Viva Espana”, numerosi manifestanti arborau culorile rosu si galben ale Spaniei, unde Guvernul de dreapta intentioneaza sa suprime dreptul la avort, votat in 2010, cu exceptia catorva cazuri foarte precise. Manifestantii au primit sustinerea Papei Francisc, care i-a invitat sambata sa “isi mentina atentia vie pentru acest subiect atat de important”.

Cu exceptia lui 2013, cand s-a alaturat unei manifestatii mai mari impotriva casatoriilor intre persoanele de acelasi sex, “Marsul pentru viata” este organizat in fiecare an la Paris din 2005 de circa 15 asociatii in jurul datei aniversare a legii din 1975, care a legalizat avortul in Franta. In 2012, manifestatia a reunit 7.000 de persoane potrivit politiei, 30.000 potrivit organizatorilor.
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #13 : Ianuarie 31, 2014, 11:50:55 »


România este repetentă la capitolele discriminare sexuală şi etnică

Comisia Europeană a publicat vineri un raport privind implementarea directivelor europene menite să combată discriminarea. Statele UE trebuie să facă eforturi suplimentare pentru a pune în aplicare normele Uniunii Europene privind combaterea discriminării, a fost principala concluzie a raportului, în care România este menţionată la capitolul discriminare sexuală ca urmare a cazului ACCEPT-Becali.

Raportul Comisiei Europene constată faptul că normele comunitare menite să combată discriminarea pe motive de origine rasială sau etnică, religie, handicap, vârstă sau orientare sexuală au fost transpuse de toate statele membre în legislaţia lor naţională dar, în prezent, “sunt necesare eforturi suplimentare pentru a le pune în aplicare”.

Documentul analizează modul în care statele membre respectă prevederile Directivei privind egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi Directiva privind egalitatea de tratament între rase, ambele adoptate în 2000. “Este o veste bună că aceste directive ale UE fac parte acum din dreptul intern al tuturor celor 28 de ţări din UE. Cu toate acestea, raportul de astăzi scoate în evidenţă faptul că autorităţile naţionale mai trebuie să asigure şi protecţia efectivă a victimelor discriminării la faţa locului”, se arată în comunicatul CE.

Printre principalele provocări constatate de autorii raportului se numără “insuficienta sensibilizare a opiniei publice asupra drepturilor şi faptul că nu toate cazurile de discriminare sunt raportate”. Pentru a sprijini acest proces, Comisia pune la dispoziţie fonduri pentru sensibilizarea opiniei publice şi pregătirea practicienilor în domeniul dreptului pe tema legislaţiei privind egalitatea. În plus, Comisia Europeană a publicat orientări pentru victimele discriminării.

Raportul oferă şi o sinteză detaliată a jurisprudenţei apărute de la adoptarea directivelor şi aduce clarificări mai ales cu privire la discriminarea pe motive de vârstă, care a dat naştere unui număr considerabil de hotărâri.

La capitolul discriminare sexuală este menţionată şi România, ca urmare a cazului ACCEPT-Becali, aflat şi în atenţia Curţii de Justiţie a UE, în 2013.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a analizat cazul generat de declaraţia făcută de George Becali în 2010, potrivit căreia patronul clubului Steaua nu ar lua un homosexual în echipă. Cazul a ajuns la instanţa europeană după ce Curtea de Apel Bucureşti, care a judecat acţiunea Asociaţiei ACCEPT în cazul declaraţiilor lui Gigi Becali, a adresat Curţii de Justiţie de la Luxemburg mai multe întrebări.

La 25 aprilie, CJUE a decis că FC Steaua poate fi obligat să probeze că nu urmează o politică de recrutare discriminatorie, pe criteriul orientării sexuale, după ce finanţatorul clubului, Gigi Becali, a declarat că nu ar lua un homosexual în echipă.

Totodată, Curtea a arătat că Directiva privind egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă este aplicabilă în situaţii precum cea aflată la originea litigiului, care privesc declaraţii referitoare la condiţiile de acces la încadrare în muncă, inclusiv condiţiile de recrutare.

România este menţionată, de asemenea, şi la capitolul discriminare rasială şi etnică, pentru discriminare indirectă.

Astfel, o măsură aparent neutră luată de primarul Sorin Oprescu privind comerţul stradal a reprezentat, de fapt, o discriminare indirectă, afectând reprezentanţii unei anumite etnii. Noile reguli referitoare la comerţul stradal din Bucureşti au avut un efect negativ asupra vânzătoarelor, în special de etnie roma, întrucât au fost eliminate de pe piaţă nu doar cele care nu îndeplineau condiţiile legale, ci şi cele care aveau toate actele în regulă. De altfel, Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 2011, că trebuia evaluat fiecare caz în parte.

Pentru a se asigura că drepturile UE la egalitate de tratament sunt aplicate în mod corespunzător la faţa locului, Comisia recomandă statelor membre să continue să sensibilizeze opinia publică în legătură cu drepturile antidiscriminare şi să îşi concentreze eforturile asupra categoriilor celor mai expuse, cu implicarea angajatorilor şi a sindicatelor.

Comisia Europeană cere statelor membre să faciliteze raportarea cazurilor de discriminare pentru victime şi să asigure accesul la justiţie pentru cei afectaţi de discriminare. Ghidul pentru victime elaborat de Comisie cuprinde îndrumări specifice despre cum trebuie prezentată şi susţinută o plângere în materie de discriminare.

În acelaşi timp, Comisia invită statele să abordeze problemele de discriminare specifice cu care se confruntă romii, în cadrul strategiilor lor naţionale pentru integrarea acestora.
Memorat
TotiEgali
Administrator
Full Member
*****

Karma: 0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 171


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #14 : Ianuarie 31, 2014, 11:53:54 »


Peste 50% dintre femei discriminate și hărțuite la locul de muncă

Mai mult de jumătate din angajaţii de sex feminin se consideră discriminaţi şi hărţuiţi la locul de muncă, conform unui sondaj realizat la nivel internaţional pe un eșantion de peste 25.000 de femei.

Organizaţia „Opportunity Now“, care luptă pentru egalitatea de şanse şi de gen pe piaţa muncii, a demarat proiectul „28-40“ în luna aprilie şi l-a încheiat la sfîrșitul lunii decembrie, după ce au fost chestionate nu mai puţin de 25.000 de femei, iar concluziile nu fac cinste secolului al-XXI-lea, consideră reprezentanţii asociaţiei.

Astfel, rezultatele arată că 52% din angajate au fost discriminate la locul de muncă, iar una din zece femei s-a confruntat cu diverse forme de hărţuire sexuală. De asemenea, 81% din participantele la sondaj au declarat că statutul de mamă afectează, cu siguranţă, evoluţia profesională, iar 17% dintre ele consideră că nu au fost promovate pentru simplul motiv că sunt femei.

Un sfert dintre participantele la cercetare au spus că li se dau în mod constant mai multe sarcini de serviciu decât bărbaţilor, iar una din cinci s-a plâns că a fost marginalizată din cauza faptului că este femeie.

Laura Bates, unul din fondatorii proiectului, a declarat pentru publicaţia Sunday Times că multe dintre chestionare au cuprins poveşti incredibile, unele despre agresiuni sexuale violente. „De regulă, femeile se confruntă cu forme mai blânde de hărţuire sexuală, cum sunt glumele sexiste sau avansurile, dar există numeroase cazuri în care angajatele au fost nevoite să-şi dea demisia sau să-şi reclame superiorii pentru comportament neadecvat“, a povestit aceasta.
Memorat
Pagini: [1] 2   In sus
 
Schimbă forumul:  

cron